15 November 2012

Usu'

Cand avea Maria o luna si un pic, am ajuns la Casa Retro. Ca niste parinti eager-beaver ce eram/suntem, cautam jucarele pentru ghemotoc. Nenea cel simpatic de acolo ne-a spus zambind delicat ca totusi pentru copii ASA mici nu au mare lucru. Doar un ursulet/paturica (cred ca le stiti, paturicile acelea care intr-un colt au un cap de ursulet/altceva de plus). Nu aveau decat unul singur, un urs albastru, pe care bineinteles ca l-am luat, foarte fericiti ca i-am luat Mariei prima jucarie. Tin minte perfect (nu stiu cum de) ca acum vreo 5-6 ani, cand Maria nici cu gandul nu era gandita, Andru mi-a spus ca jucarelele astea fac tare bine copiilor. Atunci nu am retinut de ce si cum, dar am citit apoi de obiecte tranzitionale si tare m-am bucurat ca am luat ursuletul, ca parea sa aiba potential.

Maria l-a ignorat cu desavarsire primele opt sau noua luni, pana cand, intr-o zi, nu stiu ce s-a intamplat in sufletelul ei mic, dar i-a devenit asa de drag ursuletul, ca nu am reusit sa ii mai despartim. Ursul la masa, in farfuria cu bors, apoi ursul in pat, ursul la joaca, ursul la plimbare, ursul la mare, ursul in brate, ursul pe cap, ursul in baita, ursul in balta, ursul tarat pe jos in curte la Rusa (unde toata lumea ne recunostea dupa urs), etc. Ursul venise la pachet cu degetul in gura (nu reusea sa bage degetul in gura daca nu avea ursul in mana) si cu o cantitate considerabila de stres pentru noi (ce ne facem daca pierdem ursul????? ai plecat de acasa fara urs????????). Plecatul de acasa fara urs era clar o calamitate, pentru ca se solda cu plansete de neconsolat si cu privirea pierduta "Usu'?". De altfel, Usu' e printre primele cuvinte pe care Maria a invatat sa le spuna.

Nu e nevoie sa va explic in ce hal ajunsese animalul cu pricina, in contextul in care in primele cateva luni de activitate intensa am reusit sa il spal o singura data (noaptea, pe program rapid si uscat peste noapte, ca dimineata sa fie gata). Bunicile Mariei ajunsesera sa fie usor panicate de starea in care se gasea amaratul - cat am stat in Suceava Ursu' a facut baie din doua in doua zile si a stat mai mult ud pentru ca era rusine sa iesi cu el asa din casa :)) Aici avem un support group de parinti cu copii care au ursi si paturici: oameni care inteleg cum e cand copilul nu doarme la pranz din lipsa de urs, oameni care taie paturica in doua ca jumate din ea sa mai treaca prin masina de spalat din cand in cand (ah, daca ursul nu avea cap, ce simplu era :P), oameni care inteleg ca, de fapt, culoarea albastra-spre-neagra e un semn al afectiunii, nu al unei igiene precare in familie :))


Anyways, inevitabilul s-a produs si ne-am trezit intr-o zi fara urs. Panica generala. Am rascolit toata casa, am re-parcurs toti pasii din ziua respectiva pana ne-a apucat durerea de cap, doar-doar ne-om da seama unde l-am pierdut, am cautat pe drumul dintre casa si statia de autobuz, am analizat chiar si maldarul de obiecte al femeii homeless din statie, gandindu-ma la un plan de hit-and-run in cazul in care il vad acolo (ma si vedeam alergand cu ursul in brate, cu o ceata de oameni ai strazii si betivi dupa mine :)) ). Nimic. Mi se ruspese inima. Maria se invartea in casa in cercuri, uitandu-se prin toate cotloanele dupa "Usu'?". O perioada, somnul de la pranz a fost compromis dar acum, dupa aproape o luna, totul e ok. A descoperit ca mai sunt si alte jucarii, a gasit alte metode de alinare, sta mult mai putin cu degetul in gura, a invatat sa il hraneasca pe bebe, poate zice "usu'" altor ursi de plus fara sa o apuce plansul :P

Problema e ca l-am gasit :) Intr-un cotlon, intre mobile, unde nu ne-ar fi dat niciodata prin cap ca ar putea fi. Il scapase Maria si dus a fost. L-am gasit cat Maria dormea si ne-am bucurat amandoi de parca ne-am fi reintalnit cu un prieten bun. Dar, vazand cate progrese a facut Maria de cand nu mai e lipita de urs, am decis sa nu i-l mai dam inapoi. Cel putin nu acum. In momentul asta, Usu' murdar ca vai de lume, asa cum a fost recuperat din barlog, sta ascuns foarte bine in debara, ca nu cumva sa dea Maria cu ochii de el si sa o luam de la capat. Dar, de fiecare data cand am ceva treaba in debara si imi aduc aminte ca e acolo, mi se face MIE un dor de el, de nu va puteti inchipui... Oare Mariei inca i-o fi dor de el?

18 comments:

  1. Ce poveste induiosatoare! Mai, sa nu te superi, dar cum ai povestit, parca am vazut un episod cu Mr Bean!

    ReplyDelete
  2. Ce frumos ai povestit! Si noi avem o paturica din aceeasi categorie, dar nu vreau sa-mi imaginez ce s-ar intampla daca am pierde-o...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Deci si voi stati cu ochii pe ea ca pe Bijuteriile Coroanei

      Delete
  3. offf...ce dulce!
    nu stiu ce as face, dar la cum ma simt dupa ce am citit, daca nu i-o dai tu vin eu si i=o dau :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. pfff...sa inteleg ca Usu' e tot ascuns?

      Delete
    2. Dap, dar Maria a primit de la cineva din grupul nostru de suport :P un caine de plus care seamana foarte foarte bine cu usul. Mariei i-a fost drag din prima, dar fara bagat degetul in gura :)

      Delete
    3. vrei sa spui ca Maria gata, nu-si mai suge degetul o data cu lipsa lui Usu? si piticul meu mic isi suge degetul, dar nu are si altceva (deocamdata) cu care sa lege activitatea asta.

      Delete
    4. Inca isi suge degetul, dar timpul petrecut cu degetul in gura a scazut semnificativ odata cu disparitia prietenului albastru. Cu mai bine de 50% :P Noi eram nitel ingrijorati pentru ca a inceput deja sa i se strambe dantura. Voi ati patit?

      Delete
    5. pai e vorba de piticul mic. n-are nici un dinte inca :D. are apoape 8 luni.
      am facut si un research printre cunostinte si a reiesit ca aia care isi sug degetul, o fac pana la varste mari. toti asociau suptul degetului cu un alt obiect sau gest (multe comice spre ciudate, de ex. isi scoteau scamele de pe pantaloni si le bagau in nas, sau se tineau cu cealalta mana de lobul urechii parintelui si mai am :))) am ras cu lacrimi cand imi povesteau. toti sunt oameni normali acum si doar unul are probleme cu dantura-dinti din fata iesiti inspre exterior, dar isi sugea degetul aratator intr-un fel anormal :))))

      Delete
    6. :)))))))) vai cat de tareeeeee. ursul nostru e mic copil :)))) nu isi suge degetul anormal, deci cred ca suntem bine :)))

      Delete
  4. http://www.flavorwire.com/349297/photos-of-very-old-very-loved-teddy-bears
    nu e singur Usu'...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Vai cat de fain... Ursuletii aia chiar au fost iubiti pana la epuizare. Si girafa la fel :)

      Delete
  5. Replies
    1. Multam,Ingrid! Bine ai venit pe aici :)

      Delete
  6. Mi-a placut postarea ta si chiar am citit-o zambind.
    Am ajuns sa o citesc din link-ul de la postarea cu ursu ratacitor reintors acasa! :)

    ReplyDelete