Ce mare branza?

Iei laptele, il pui pe foc, il lasi sa se incalzeasca bine, pui niste zeama de lamaie, lasi sa se inchege, scurgi si taaa-daaaaaaa: branza!

Asa ca am asteptat sa adoarma Maria, care avea pe atunci 8 sau 9 luni, m-am suflecat si m-am pus pe treaba. Am pus un litru de lapte pe foc. Foc mare, oala cu peretii subtiri -> l-am afumat nitel. Eh, noi sa fim sanatosi. Am stors zeama de la jumate de lamaie, am turnat-o in oala si am facut “uaaaaaaau” cand am vazut ce fain se incheaga. So far so good.

Acu’ urma scursul. Stiam ca treaba asta nu se face in sita (nici pana in ziua de azi nu stiu de ce, ca am o sita din aia metalica numa’ buna), la tara branza se scurgea intr-o bucata de perdea sau in tifon. Stiam sigur ca primisem de la mama in zestrea de facultate, pe langa prosoape noi si frumoase de bucatarie, si o bucata mare si alba de tifon, tocmai pentru situatiile de genul asta. Dar n-a fost chip sa o gasesc atunci, asa ca am recurs la o rola de tifon-banda, care ramasese nedesfacuta de cand am fost la maternitate. Am pus peste un bol doua benzi de tifon (ca erau prea inguste si nu puteam folosi doar una) si am turnat branza cu zer cu tot acolo. Bineinteles ca, din moment ce eu eram cu mainile pe oala, si nu pe tifon, tifonul s-a facut gramada in bol si a ajuns sa balteasca vesel in zer, impreuna cu branza care evadase din bocceluta. Am pescuit cum am putut branza cu cele doua bucati de tifon si am reusit sa fac pachetelul acela din care picura zerul, asa cum vazusem la bunici. 

Sursa foto

Problema era ca bunicii aveau un loc special in bucataria de vara unde se scurgea branza, agatata intr-un cui. Eu ce sa fac cu ea? As fi putut sa o agat de robinet, dar mai aveam de spalat vase in chiuveta. Din fericire, mobila veche de bucatarie se inchidea cu un fel de zavor ca un carlig, de care am agatat bocceaua cu branza. O zi, cat am lasat branza la scurs (ceva cam mult timp, aveam sa aflu mai tarziu), m-am impiedicat de zeci de ori de branza care satatea spanzurata acolo si mai ales de vasul in care picura zerul, care trebuia sa stea fix in mijlocul blatului din bucatarie.

Si asta a fost prima branza pe care am facut-o vreodata – o mare branza, si la propriu, si la figurat. La propriu, pentru ca din guguloiul maricel de branza rezultat, Maria a mancat fix o lingurita. Si inca o lingurita a doua zi. Noi suntem pe principiul ca niciodata nu e suficienta branza, dar atunci era Postul Craciunului si nu am putut s-o mancam noi. Deci branza mea proasptata a sfarsit in congelator. Si la figurat a fost tot o mare branza, pentru ca mi-am batut capul cu ea mult mai mult decat m-as fi asteptat. Sigur, eu am doua maini stangi si neuroni indoielnici mai ales in cele gospodaresti si sunt convinsa ca oricine cu putina judecata s-ar fi descurcat excelent din prima, dar creierul meu nedormit atat a putut la momentul respectiv. Motiv pentru care nu m-am grabit sa mai fac branza de casa si, dupa inca vreo 2 incercari, am trecut peste sentimentul de vinovatie si i-am dat Mariei branza care creste in magazin.

Apropo de branza (vorba bancului), cei de la Danonino au niste intrebari pentru noi.  Cand am fost in vizita la Danone am aflat ca Danonino Branzica Natur a aparut in urma unor studii de piata serioase si la cererea expresa a celor din Romania, pentru a raspunde nevoii parintilor de a avea o branzica naturala si cremoasa pentru copiii lor. Dar studiile nu s-au oprit odata cu lansarea branzicii pe piata, asa ca ei ne cer parerea cu privire la branza in alimentatia copiilor. Ne-au pregatit un chestionar pe care il puteti completa aici (nu dureaza mai mult de jumate de minut, sunt doar 6 intrebari).

Multam! Rezultatele chestionarului le vom discuta saptamana viitoare (sunt foarte curioasa :) ).