Nu mi-e frica de diversificare

Pentru noi diversificarea a fost un bau-bau inca din momentul in care ne-am dat seama ca Maria nu va manca titi toata viata. Am citit atat de multe despre ce si cum trebuie sa manance un copil pentru a fi sanatos, incat am intrat intr-o panica majora cu privire la diversificare. (Ioooooooi, cum e sa fii parinte pentru prima data. Ori nu dormi ca plange bebe, ori nu dormi ca te macina diversificarea/educatia/rasfatul/luatul in brate/scutecele refolosibile/parabenii/alte bazaconii).

Desi mi se spusese sa ma relaxez, ca nu-i piureul de morcov asa de negru, eram ferm convinsa ca daca nu facem bine treaba asta cu diversificarea, o sa ii distrugem Mariei viata pentru  ca o sa ii dam alimentatia peste cap pentru totdeauna. 

Asa ca ne-am apucat din timp si am sondat terenul: am citit carti, articole de pe net, reviste, caietele de notite ale prietenilor rezidenti la pediatrie si diverse forumuri parintesti, pana ni s-au facut ochii cat cepele si inimile mici-mici pentru ca toate sursele se bateau cap in cap si noi nu stiam ce varianta e mai buna. Asta si pentru ca nu am fost exact pe aceeasi lungime de unda cu pediatrul nostru, care vroia sa incepem diversificarea pe la 2 luni jumate, ca pana la 6 luni Maria sa manance deja carne, ca un om mare :P

Eh, noi ne-am incapatanat sa o tinem pe lapte pana la 6 luni. Pentru mine, personal, a fost cel mai greu pentru ca nu puteam sa inteleg atunci (dupa 6 luni destul de nedormite de alaptare la cerere) de ce nu se poate hrani Maria cu lapte for ever and ever. Mi se spusese atat de des in perioada in care eram la inceput de alaptare ca laptele matern e cea mai buna chestie pentru copil, incat incepusem deja sa cred ca cel mai bine ar fi ca Maria sa manance doar lapte pentru tot restul vietii. Fara E-uri, fara steroizi, fara buga-buga de diversificare, fara gatit inainte si spalat dupa, disponibil la orice ora din zi si din noapte. 

Din fericire, gandurile astea se intamplau de obicei cnxprintre reprizele de alaptat nocturn, iar ziua redeveneam suficient de lucizi incat sa ne dam seama ca bau-bau de diversificare trebe facut. Am inceput cu suc de morcov – pe care Maria l-a lipait mereu cu mare placere, apoi am trecut la mere coapte la abur, care au fost si ele ok. Intre timp, am facut rost de o schema de diversificare de la un medic pediatru in care aveam mare incredere, schema care incepea cu introducerea cerealelor. Atunci ne-am dat seama ca am gresit tot ce facuseram pana in momentul respectiv si ne-am apucat sa ii dam Mariei cereale. Doamne Doamne ne-a dat un copil cuminte si destul de mancacios, asa ca Maria a mancat si cereale, si morcov, si branzica, si fructe si, in cele din urma – cu ceva strambaturi din nas – legume, fara sa isi bata prea mult capul cu modul agitat in care ne comportam noi cand era ora mesei. 

Contrar tuturor asteptarilor, in mod real cea mai dificila parte a diversificarii nu a fost sa o conving pe Maria sa pape ce ii dau si sa fac ca toate avioanele cu lingurita prin aer, ci sa ii pregatesc mancarea. Vroiam sa ii fac totul proaspat, nu ma puteam obisnui cu portiile mici, incepeam sa cred ca nu pot trai fara un set de oale mici-mici in care sa fac mancare doar pentru ea, spalam si ras-spalam tot ce intra in contact cu mancarea ei, nu stiam tot timpul ce sa fac cu mancarea ramasa de la ea (chiar nu imi place sa arunc mancarea). Problema asta am avut-o mai ales cu branza de casa – nu puteam sa pun sa fac branza doar dintr-o cana de lapte (care ajungea numai pe fundul unei oale mici), daca faceam din jumate de litru de lapte era prea multa si nu puteam sa o tin la frigider mai mult de o zi, daca era post nu o puteam termina noi si tot felul de alte batai de cap. Si stiam din popor, de la mamele vrednice ca nu e voie sub nici o forma sa ii dau copilului branza din comert, ca esti o mama rea daca nu ii faci branza acasa. Asa ca ma chinuia constiinta cand ii mai scapam niste branza din supermarket :)

No, pe vremea aia inca mai aveam dubii gen teoria-conspiratiei cu privire la produsele lactate din comert, care mi-au trecut de cand cu vizita la Danone. Si atunci nici nu era branzica Danonino la recipiente mici :) V-am povestit la momentul respectiv ca am primit niste branzica natur Danonino foarte cremoasa si gustoasa, doar cu branza (65%) si iaurt (35%) pe lista de ingrediente, branzica pe care Maria a dat-o gata rapid (trei paharele la o masa, cand ii era foame). Acu’, noi cam depasiseram momentul borcanelului de 50g, dar un bebe cred ca s-ar descurca admirabil cu un paharel mic de branza Danonino, ceea ce v-ar scapa si pe voi de bataile de cap cu privire la pregatirea meselor in portii mici. Si portabile, pe deasupra – cine a umblat in bagaj cu piureuri de fructe stropite cu zeama de lamaie, sa nu se faca maro, stie la ce ma refer :P

Sincer va spun, nu mai tin minte exact ce s-a intamplat mai departe cu diversificarea la noi si cum am mers mai departe, dar, slava Domnului, acum Maria mananca aproape orice ii dam, ocazional si ce nu ii dam (daca se misca suficient de repede) si uneori nimic in afara de titi (cand o dor foarte foarte tare gingiile). Si noi am invatat sa nu ne mai stresam, sa nu o indopam si sa luam lucrurile asa cum sunt.

PS Aceasta postare imi apartine in totalitate si a fost scrisa, asa cum bine ii zice si tagul, la invitatia de a participa la campania de promovare a branzicii natur Danonino.