Om de zapada crosetat

Din nou, super rapid :) Ca toddlerul nu doarme foarte mult in ultima vreme.

Am crosetat doua cercuri, unul mai mare si unul mai mic (la mine au avut 3, respectiv 4 randuri). Daca nu stiti sa crosetati cercuri, nu-i bai, puteti vedea totul pas cu pas aici. Apoi le-am cusut intre ele, pe cel de jos am cusut un nasture si pe cel de sus o bila de lemn, pe post de nas. Ochii, sprancenele si gura le-am cusut cu ata neagra. Din fir portocaliu am crosetat un fular, dar cred ca merge si din fetru sau alt material daca nu vreti sa va mai complicati. Si gata!

Acum, daca ma uit mai bine la el, cred ca ar avea nevoie si de o caciula :))

Spor la mesterit! Si nu uitati de colectia de Craciun de la Little Lucky, daca ramaneti in pana de inspiratie

Braduti din fetru

Se fac rapid, cat doarme piticul din dotare (daca nu e suficient de mare cat sa ii faceti impreuna).

Aveti nevoie de:
- fetru (de preferat verde, dar nu lasati asta sa va limiteze creativitatea :P)
- ata & ac
- nasturi, paiete, bilute colorate, bucatele colorate de fetru, panglici colorate, etc.

Am decupat din fetru triunghiuri (in seturi de cate 2). Mi-am facut un sablon de carton, ca sa mearga mai repede. Unul din cele doua triunghiuri l-am ornat cu nasturi, margele sau stelute cusute cu ata galbena. Apoi am cusut cele doua triunghiuri intre ele. La baza bradutului, din resturi de fetru, am decupat niste codite si le-am cusut intre triunghiuri, ca bradutul meu sa aiba si trunchi. Am facut o agatatoare din ata si gata!

O alta varianta ar fi sa coaseti triunghiurile doar la baza si in varf, lasand lateralele libere. Asa veti obtine un fel de saculet/pouch in care puteti ascunde mici obiecte-cadou. Eu am folosit un bradut/saculet facut asa in loc de cutie de bijuterii - am pus in el un inel. Cred ca un cadou ambalat asa poate fi pus direct in brad, cu o eticheta mica, in caz ca sub brad e prea aglomerat :))

Mai multe idei tematice puteti gasi in colectia de Craciun de la Little Lucky.

Invataturi despre atentie

V-am povestit zilele trecute despre prima parte a conferintei Ai copil. Invata sa fii parinte.

Cea de a doua parte a fost cea care m-a marcat si care a atins o problema sensibila pentru mine: atentia si imprastierea. Sorin Mihalache (pe care l-am recunoscut de la Trinitas) ne-a atras atentia asupra deficitului de atentie de care suferim multi dintre noi. "Intr-o perioada in care si copiii si parintii sunt expusi unui mediu extrem de solicitant, prin stimuli foarte multi si puternici, disponibilitatea pentru o relatie calduroasa, afectuoasa intre parinti si copii are de suferit" (Din descrierea discutiei cu titlul "Mami, eu cresc! Tu ce faci? Invataturi despre atentie")

Eu am crescut in perioada in care era un titlu de glorie sa iti faci temele cu castile pe urechi si cu un ochi la topul de pe MTV. Nu stiu cum reuseam sa inteleg ceva din ce invatam, sau de ce faceam asta :)) dar tin minte perfect ca ma mandream grozav cu capacitatea mea de multi-tasking (desi atunci nu stiam ca asa-i zice). Nici acum nu s-au schimbat multe. La serviciu, daca nu poti sa fii atent la mail, excel, radio si colegii care discuta in celalalt colt al biroului, nu ai absolut nicio sansa sa tii pasul cu lucrurile. Din nou, mi se parea o chestie fenomenala sa poti face asta - sa stii cate putin din tot, suficient cat sa poti spune "da, am auzit de asta, parca era vorba despre..", fara sa iti incarci neaparat memoria cu detalii.

Acum, imprastierea asta nu mi se mai pare asa cool ca in tinerete, dar mi-a intrat in sange si, in majoritatea timpului cand fac ceva sau sunt undeva, mintea mi-e in liste, cratite, bookmarkuri, commenturi si postari pe blog, pana ajung in punctul in care simt nevoia sa notez lucruri si sa umblu cu carnetelul dupa mine, sa fac lista cu liste.

Intelegeti de ce, atunci cand Sorin a urcat pe scena si a spus ca el nu sta in picioare, pentru ca vrea ca, in timpul si dupa aceasta discutie, sa fim mai asezati, mi-a astras imediat atentia. Asezarea si concentrarea pe un singur lucru sunt niste lucruri care imi lipsesc cu desavarsire.

Ce am retinut din discutia cu Sorin - spun discutie, pentru ca au fost multe intrebari, la care el a raspuns pe indelete:
- cand suntem parinti, trebuie sa demisionam din toate celelalte roluri sociale, pentru a putea fi prezenti cu toate simturile si cu toata atentia in relatia cu copilul nostru - macar in reprize de minim 20 minute
- "viata multitasking" duce la incapacitatea de a interioriza si de a dezvolta relatii profunde cu cei din jur
- prin creier trec intre 60.000 si 80.000 de ganduri in fiecare zi, dintre care in medie doar 2% sunt judecate, restul sunt involuntare
- suprastimularea senzioriala (prin filme, internet, jocuri pe calculator, o viata agitata) ne impiedica sa apreciem experientele mai simple, cu adevarat profunde, deoarece acestea sunt foarte limitate din punct de vedere senzorial (de exemplu, cand vorbim cu copilul, avem in fata doar un chip - stimularea senzoriala este foarte scazuta si putem intra intr-un soi de sevraj de dopamina, care ne va determina sa deschidem televizorul sau calculatorul, sau sa facem altceva in timpul petrecut cu copilul/familia)
- experientele simple, naturale, ne-editate ajung sa fie plictisitoare sau, la extrem, dureroase (cum ar fi starea de tulburare aproape dureroasa provocata de prea multa liniste), devenim dependenti de superficial
- mai mult, devenim noi insine superficiali, deoarece nu aprofundam lucrurile - sarim doar in informatie in informatie, din stimul in stimul, din stare in stare, fara a acorda prea multa importanta lucrurilor care se petrec inauntrul nostru

Totusi, nu e nimic iremediabil pierdut:
- s-a demonstrat ca una din principalele caracteristici ale creierului uman este plasticitatea, respectiv capacitatea lui de fi modificat prin actiuni repetate si ganduri repetate
- schimbarea este determinata de experiente, nu de discurs - deci nu e suficient sa vorbim despre ceva sau sa ascultam ce spune cineva, trebuie sa punem mana si sa facem lucruri
- desi nu putem schimba realitatea, putem schimba modul in care o privim
- oamenii se pot schimba in fiecare zi prin schimbarea obisnuintelor, concentrarea atentiei si depunerea unui efort consecvent
- concentrarea atentiei necesita foarte multa munca - este nevoie de exercitiu zilnic si de reducerea, pe cat posibil, a stimulilor la care ne expunem
- este absolut esential sa facem un singur lucru intr-o unitate de timp, de oricate ori avem posibilitatea (nota pentru mine: fara TV sau calculator pe fundal, doar asa, de amorul artei)
- cercetarea de sine este, de asemenea, esentiala - ce am facut ieri are impact asupra a ceea ce fac azi -> daca cercetez lucrurile astea, pot incerca sa controlez procesul asta, sa nu il las la voia intamplarii
- genul acesta de introspectie face posibila dobandirea virtutilor

Exercitii de educare a atentiei - pentru copii si nu numai:
- limitarea numarului de stimuli
- o singura activitate in unitatea de timp
- implicarea copiilor in activitati care ii intereseaza, pentru a le stimula atentia naturala.

De exemplu, un copil e pasionat de avioane:
- il ducem la aerodrom
- il incurajam sa se pregateasca pentru aceasta vizita, sa isi pregateasca intrebari
- ii dam sa faca poze in care sa surprinda momentele cele mai importante ale vizitei
- facem un caiet in care sa lipeasca aceste fotografii si in care sa isi noteze sentimentele cu privire la excursie
- il incurajam sa prezinte caietul tematic membrilor familiei, pentru a-i da ocazia de a discuta despre propriile sentimente

Mi-a placut foarte mult abordarea lui Sorin si, daca am avea buget de training :)), as merge fara sa clipesc la workshop-ul lui "Copilul meu si inteligenta spirituala". Intre timp, il putem urmari pe Sorin Mihalache la Trinitas TV - este gaza emisiunii Lumina Celui Nevazut, joia de la ora 21.00.

Voi cum stati cu atentia? Multi-tasking sau focus maxim?

Balsam

Rufele miros a ceata, a toamna si a proaspat. Vecinii nostri de la case fac foc in sobe si parca-ar fi cand eram mici si mergeam toamna la tara.

Copilul meu e perfect...dar se poate si mai bine

Sambata am fost la prima mea conferinta de parinteala si tare fain a fost :)

Una din temele conferintei a fost perfectionismul - un fel de trailer pentru workshop-ul "Copilul meu e perfect... dar se poate si mai bine" sustinut de psihoterapeutul Diana Stanculeanu si de Adriana Titieni, de la Itsy Bitsy.

M-am regasit in multe dintre lucrurile discutate in aceasta parte a conferintei, atat in postura de parinte, cat si in postura de copil.

Le notez aici, sa nu imi scape, ca tare prost mai stau cu memoria.

Cum apare perfectionismul la copii:
- laudam doar reusita, nu si implicarea in efort (cand copilul vine cu nota 10 acasa, nu ar trebui sa ii spunem "ce nota buna", ci "Ai muncit mult, sunt mandra de tine!")
- ii comparam cu colegii/cunoscutii - trebuie apreciat doar progresul individual, il raportam pe Marcel de azi la Marcel de ieri si vedem cat a evoluat
- le cerem mai mult decat pot realiza - trebuie sa cerem de la copii doar putin mai mult decat pot si sa ii ajutam la inceput sa aiba mici succese, pentru a prinde curaj. Nu setam standarde prea inalte, care ii pot descuraja. Ideea e sa observam un progres constant
- suntem un exemplu pentru ei - daca ei ne vad luand in tragic o nereusita in plan profesional sau personal (trantim, izbim, plangem, tipam), in afara faptului ca se vor raporta la fel la esecurile lor, ei se pot teme ca noi vom reactiona la fel de violent/isteric atunci cand ei vor gresi
- ii criticam in mod constant si nu ii laudam suficient pentru ceea ce au realizat - e suficient sa nu il critici cand ia note mici, dar sa te bucuri doar cand ia note bune, pentru a transmite acelasi mesaj: "nu te iubesc/nu ma bucur decat atunci cand esti cel mai bun"

Profilul copilului cu tendinte perfectioniste:
- petrece foarte mult timp cu procesele rutiniere si cu pregatirea pentru anumite activitati (ca totul sa decurga "bine"), dar ajunge sa nu mai aiba timp pentru activitatile respective
- verifica de multe ori tot ce face, pentru a vedea ce se mai poate imbunatati; se pierde in detalii
- se teme ca, cu cat greseste mai mult, cu atat mai putin il vor iubi parintii; nu stie sa se raporteze corect la greseli si nu este capabil sa le perceapa ca pe un context de invatare
- neincredere in judecata proprie
- vinovatie, nesiguranta, presiune constanta
- simte ca merita a fie pedepsit si se simte vinovat cand se relaxeaza
- evita lucrurile pe care nu e sigur ca le stapaneste suficient pentru a fi primul
- devine uneori violent in manifestarea frustrarilor acumulate
- nu suporta ironia si autoironia
- excesiv de critic cu cei din jur

Ce putem face:
Asta nu s-a zis foarte clar, ca doar trebuie sa mai mearga lumea si la workshop :)) , dar am retinut unele lucruri:
- trebuie sa ii ajutam sa isi accepte esecurile ca atare si sa invete din greseli ("ai gresit, asta e! sa vedem ce ai putea face diferit data viitoare")
- "Indiferent de rezultat, stiu ca ai facut tot ce ai putut"
- sa fim un exemplu pentru ei si din acest punct de vedere - sa ne vada gresind si luand totul ca pe ceva firesc, din care putem invata, nu ca pe o tragedie

Din cate am inteles, pe tema asta s-a editat si o brosura, care se cheama chiar asa "Copilul meu e perfect...", distribuita gratuit de Salvati Copiii. Acum se lucreaza la reeditarea brosurii, care va fi disponibila in scurt timp la sediul Centrului de Educatie Emotionala si Comportamentala pentru Copii. Stiati ca exista asa ceva? Eu habar nu aveam. Speram cu totii sa nu avem nevoie de serviciile lor, dar e bine de stiut ca sunt acolo.

Copiii vostri sunt perfecti? Se poate si mai bine?

Maria, Consultant IT

De cand a reusit Maria sa stea pe picioarele ei, calculatorul se pregateste sa isi vada sfarsitul. Micul ITist canta la tastatura ca la pian si bate in mouse ca in tobe. Dar, in afara de asta, ne invata si pe noi lucruri. Pe principiul ea face - noi desfacem.

1. Resize desktop icons
Intr-o zi am venit din bucatarie si ecranul arata asa:

Stiam ca poti mari sau micsora iconitele de pe desktop, dar nu in halul asta :)) Asa ca am sapat cam jumate de ora prin setari fara rezultat, inainte de a apela la prietenul Gugal si la forumurile de IT (care m-au scos de nenumarate ori din incurcaturi). Asa am aflat ca redimensionarea iconitelor se face prin CTRL+scroll (cu rotita de la mouse). Nu-i de mirare ca Maria a reusit asa repede sa faca asta :)

2. View desktop icons
In alta zi nu am mai aveam nimic pe desktop. Nimic nimic. Sunt obisnuita sa caut in gunoiul virtual, inainte de a-l goli, pentru ca s-au mai intamplat si dintr-astea, dar acum nici Recycle Bin nu era. Intuiam (sau speram) ca exista o optiune de show/hide icons, dar nu stiam cum functioneaza. Tot gugal m-a salvat si de data asta: click dreapta pe desktop -> view->show icons.

3. Scurtaturi prin mail
Tot Maria ne-a aratat si lista de keyboard shortcuts pentru Yahoo Mail. Nici nu stiam ca exista, inca nu stiu  cum sa o accesez :)

Va invata si pe voi piticotii lucruri de genul asta pe model fac-desfac?

Legumele Mariei

Mai mult de cinci portii pe zi. Doar ca din fetru :)

Cumparate de buni din Ikea si purtate de Maria pe cap (cosul, mai ales, sub forma de sapca).

Mariei ii plac tare mult, salata se desface si se face la loc si e modalitate buna de a invata legumele (si altele, in afara de cartof, sau "catoo" daca o intrebati pe Maria).

Mai sunt si seturi pentru micul dejun (in care iti pui diverse chestii pe felia de paine, tot asa cu velcro) si seturi cu prajituri si torturi. Sunt atat de faine! Dar nitel cam scumpe, asa ca am inceput sa studiez si sa caut tutoriale de felt food pe net. Si sunt o gramada, fetru si timp sa fie :)