Vanatoarea de castane

Intr-una din plimbarile noastre tomnatice in Tineretului, am venit acasa cu vreo 20 de castane.

 

Eu ma bucuram deja cu gandul la toate activitatile pe care le putem face cu ele. Sortare, corespondenta (ca tot aveam un cofraj de oua nefolosit), transfer, etc. Dar toate castanele au sfarsit imprastiate prin toata camera.

Asa ca am facut o vanatoare de castane, pentru ca piticotul e in faza in care ii place sa primeasca mici instructiuni si i se pare foarte fun (inchide usa, adu cutare, du-i lui tati cutare si, mai nou, arunca asta la gunoi). Asa ca "Adu castana la mami" a prins imediat. Dupa ce le-a gasit pe toate (cu ceva ajutor), i-am dat o sticla de plastic cu gura mai larga si a pus castanele in ea. Asta a fost iarasi un mare hit.

Sfantul Nectarie

Pre cel născut în Silivria și ocrotitorul Eghinei, pre cela ce s-a arătat în vremurile din urmă adevărat prieten al bunelor-săvârşiri, pre Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pre un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a proslăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri! (Troparul Sfantului Nectarie)

"Într-o zi, pe când mă aflam în Sfântul Altar şi citeam canonul de rugăciuni, am auzit că a intrat cineva în biserică.  L-am trimis pe paracliser  să vadă  cine este  şi  i-am spus că dacă nu este nimic important să spună că nu sunt acolo, că lipsesc. Mă simţeam foarte obosit. De curiozitate, am dat şi eu la o parte perdeaua Sfintelor Uşi şi m-am uitat. Era un călugăr în vârstă, mic de statură, cu o rasă ponosită şi cu un fes călugăresc pe cap. A venit imediat paracliserul înapoi şi mi-a spus: «Părinte, călugărul acesta care a intrat acum în biserică seamănă foarte mult cu Sfântul Nectarie pe care îl avem în icoană». Eu, crezând că vrea în acest fel să mă încurajeze, i-am răspuns: «Îţi mulţumesc, domnule Sofian, că vrei să mă încurajezi şi că te porţi cu mine ca şi un părinte, dar acum sunt foarte obosit».

Între timp, călugărul cel străin a aprins câteva lumânări şi s-a închinat la sfintele icoane, la cea a Maicii Domnului, la a Mântuitorului şi a Sfântului Ioan Botezătorul, dar nu  şi la icoana Sfântului Nectarie. Apoi  l-a întrebat pe paracliser:
- Duhovnicul este aici?
- Nu este, este acasă bolnav, are gripă. Aveţi nevoie să îl chemăm cumva pe preotul cel tânăr al parohiei?
- Nu, răspunse călugărul, Paştele cu bucurie! (Era în apropierea sărbătorii Paştelui anului 1980.)
Prezentă în biserică era şi pictoriţa de biserici Elena Kitraki, împreună cu o ucenică de-a ei. A venit şi ea apoi într-un suflet şi mi-a spus:
- Părinte, e adevărat, chiar Sfântul Nectarie a fost în biserică şi a plecat. Eu, emoţionat, am început să cred că este adevărat şi le-am spus:
- Fugiţi repede şi chemaţi-l înapoi!
Au plecat într-un suflet. Eu între timp am înaintat cu greu până la icoana Mântuitorului şi am spus:
- Doamne, fie fă-mă sănătos, fie ia-mă mai repede, că nu mai rezist!
Peste puţin timp femeile s-au întors şi mi-au spus emoţionate:
- A venit, părinte. Este aici!
Am înaintat cu greu până în mijlocul bisericii şi l-am văzut. M-am aplecat să îi sărut mâna, dar nu m-a lăsat. Dimpotrivă, a reuşit să o sărute el pe a mea. L-am privit o vreme bine-bine şi i-am spus: «Părinte, paracliserul v-a spus că sunt bolnav de gripă. Nu a spus adevărul. De fapt, sunt bolnav de cancer. De aceea, vă rog să mă însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci. Apoi i-am spus:
- Faţa Sfinţiei Voastre seamănă cu cea a Sfântului Nectarie din icoană.
A zâmbit şi nu a spus nimic. Atunci am prins curaj, l-am prins de braţe şi i-am spus:
- Nu te mai las să pleci până când nu îmi spui… Mă voi face bine sau nu? Eu sunt gata de plecare, spovedit, împărtăşit…! Nu te las să pleci! I-am spus din nou: «însemnează-mă cu semnul Sfintei Cruci». Atunci am văzut că din ochii săi curgeau lacrimi. Mi-a spus ceva, dar nu am înţeles ce. Apoi m-a îmbrăţişat cu adevărat. În acea clipă m-am entuziasmat şi am încercat să îl îmbrăţişez şi eu. Şi în timp ce la început gândeam că este imaterial, am simţit că era trupesc, i-am atins pentru o clipă braţele şi fruntea. Deodată însă, am simţit că îmbrăţişez în gol, deşi continuam să îl văd în faţa mea. Mi-am dat seama în cele din urmă ce se întâmpla. Era o minune. Femeile desigur că se pierduseră cu totul. Şi eu la fel."

(Diac. drd. Morlova Nicusor - Sfantul Nectarie Taumaturgul, p. 81-83, intalnirea Pr. Nectarie Vitalis cu Sfantul Nectarie)

Ce mare branza?

Iei laptele, il pui pe foc, il lasi sa se incalzeasca bine, pui niste zeama de lamaie, lasi sa se inchege, scurgi si taaa-daaaaaaa: branza!

Asa ca am asteptat sa adoarma Maria, care avea pe atunci 8 sau 9 luni, m-am suflecat si m-am pus pe treaba. Am pus un litru de lapte pe foc. Foc mare, oala cu peretii subtiri -> l-am afumat nitel. Eh, noi sa fim sanatosi. Am stors zeama de la jumate de lamaie, am turnat-o in oala si am facut “uaaaaaaau” cand am vazut ce fain se incheaga. So far so good.

Acu’ urma scursul. Stiam ca treaba asta nu se face in sita (nici pana in ziua de azi nu stiu de ce, ca am o sita din aia metalica numa’ buna), la tara branza se scurgea intr-o bucata de perdea sau in tifon. Stiam sigur ca primisem de la mama in zestrea de facultate, pe langa prosoape noi si frumoase de bucatarie, si o bucata mare si alba de tifon, tocmai pentru situatiile de genul asta. Dar n-a fost chip sa o gasesc atunci, asa ca am recurs la o rola de tifon-banda, care ramasese nedesfacuta de cand am fost la maternitate. Am pus peste un bol doua benzi de tifon (ca erau prea inguste si nu puteam folosi doar una) si am turnat branza cu zer cu tot acolo. Bineinteles ca, din moment ce eu eram cu mainile pe oala, si nu pe tifon, tifonul s-a facut gramada in bol si a ajuns sa balteasca vesel in zer, impreuna cu branza care evadase din bocceluta. Am pescuit cum am putut branza cu cele doua bucati de tifon si am reusit sa fac pachetelul acela din care picura zerul, asa cum vazusem la bunici. 

Sursa foto

Problema era ca bunicii aveau un loc special in bucataria de vara unde se scurgea branza, agatata intr-un cui. Eu ce sa fac cu ea? As fi putut sa o agat de robinet, dar mai aveam de spalat vase in chiuveta. Din fericire, mobila veche de bucatarie se inchidea cu un fel de zavor ca un carlig, de care am agatat bocceaua cu branza. O zi, cat am lasat branza la scurs (ceva cam mult timp, aveam sa aflu mai tarziu), m-am impiedicat de zeci de ori de branza care satatea spanzurata acolo si mai ales de vasul in care picura zerul, care trebuia sa stea fix in mijlocul blatului din bucatarie.

Si asta a fost prima branza pe care am facut-o vreodata – o mare branza, si la propriu, si la figurat. La propriu, pentru ca din guguloiul maricel de branza rezultat, Maria a mancat fix o lingurita. Si inca o lingurita a doua zi. Noi suntem pe principiul ca niciodata nu e suficienta branza, dar atunci era Postul Craciunului si nu am putut s-o mancam noi. Deci branza mea proasptata a sfarsit in congelator. Si la figurat a fost tot o mare branza, pentru ca mi-am batut capul cu ea mult mai mult decat m-as fi asteptat. Sigur, eu am doua maini stangi si neuroni indoielnici mai ales in cele gospodaresti si sunt convinsa ca oricine cu putina judecata s-ar fi descurcat excelent din prima, dar creierul meu nedormit atat a putut la momentul respectiv. Motiv pentru care nu m-am grabit sa mai fac branza de casa si, dupa inca vreo 2 incercari, am trecut peste sentimentul de vinovatie si i-am dat Mariei branza care creste in magazin.

Apropo de branza (vorba bancului), cei de la Danonino au niste intrebari pentru noi.  Cand am fost in vizita la Danone am aflat ca Danonino Branzica Natur a aparut in urma unor studii de piata serioase si la cererea expresa a celor din Romania, pentru a raspunde nevoii parintilor de a avea o branzica naturala si cremoasa pentru copiii lor. Dar studiile nu s-au oprit odata cu lansarea branzicii pe piata, asa ca ei ne cer parerea cu privire la branza in alimentatia copiilor. Ne-au pregatit un chestionar pe care il puteti completa aici (nu dureaza mai mult de jumate de minut, sunt doar 6 intrebari).

Multam! Rezultatele chestionarului le vom discuta saptamana viitoare (sunt foarte curioasa :) ).

In Berceni e fain

De 7 ani, de cand sunt in Bucuresti, am schimbat 7 locuinte. Am stat un an in Iancului, unul in Piata Muncii, doua saptamani in Obor, doua in camin, 2 ani in Crangasi, 1 an pe Magheru si 2 ani in Berceni. Si nu credeam ca o sa spun asta vreodata, dar in Berceni e cel mai fain - daca e sa iau in calcul toate aspectele.

- Stam la capat de linie de autobuz si troleu, in apropierea unui metrou - ceea ce e incredibil de mare lucru si cand pleci dimineata la munca, si cand duci copilul in parc cu carut si purcel cu tot
- Avem piete ieftine in apropiere - Sudului nu e Obor, dar e the next best thing, si Piata Berceni cea plina de mirodenii de care v-am povestit candva
- Putem sa facem cumparaturi din Cora, Carrefour, Lidl, Penny, Real, Hornbach, Obi, BauMax si, cu ceva eforturi, din noul Kaufland, doar bani sa fie. Nu ma laud, dar tin minte ca atunci cand stateam la Romana era un chin sa gasesti lucruri - gen mop sau razatoare - care sa nu fie la preturi de-a dreptul obscene
- Nu avem aurolaci - zic asta tot cu gandul la Magheru, unde ne trezeam dimineata cu aurolacii dormind pe pres (la etajul 7!) si unde se adunau toti dubiosii in scara blocului. Sincer, in Romana mi-a fost mai frica si a fost mai dubios decat in Giulesti Sarbi si decat in capatul lumii, in Berceni
- E destul de curat - nu la fel de curat ca inainte de alegeri :)) dar cu mult mai putin dog poo decat in Iancului, de exemplu.

Dar ce imi place cel mai mult in Berceni e lumea. Dap, oamenii aia care fac gratare toata iarna sub geam si care beau beri pe capota masinii. Aia. Pentru ca, in ciuda lucrurilor astora maneliste si cu obrazul ceva mai gros, imi place faptul ca in Berceni se simte viata. O viata manelista spargatoare de seminte, da, dar e o vibratie foarte interesanta, care ma binedispune. Inca sunt copii care bat mingea in fata blocului si pornesc alarmele masinilor din parcare, oameni care prefera sa stea de vorba si de o samanta cu vecinii in loc sa legumicoleasca in fata televizorului, mesteri care surubaiesc la masini in timp ce mai trag cate o berica, copii care cer bunicilor sa le arunce pe geam jucarii si bani de inghetata, bunici care fac asta :)) si, mai nou, batrani care joaca table in fata blocului. Cred ca prietena mea, Ina, a rezumat cel mai bine esenta locului astuia, cu oamenii lui cu tot, cand zicea ca se simte ca in statiune la mare cand vine aici :))

Spun asta si pentru ca acum, la 12 jumate noaptea, prin ceata si frunze uscate, Berceniul e chiar frumos.

De weekend

Melodia preferata a Mariei:

Ceea ce va dorim si voua :)

PS pe YouTube la dcjanelle puteti gasi o sumedenie de filmulete cu caini si pisici mici mici, in caz ca aveti vreodata nevoie :))

Transfer de ghinde

V-am zis ca acum am o scuza sa culeg diverse chestii tomnatice si profit de asta din plin. Asa ca am o punguta agatata de manerul carutului unde pun bunatatile pe care le gasim in plimbarile noastre. De data asta au fost ghinde. Multe ghinde. Pe care Maria le-a transferat cu lingura dintr-un bol in altul. Apoi din bol in olita (macar sa foloseasca si olita la ceva :P). Si, in fine, din bol in toata casa, in cosul de gunoi, sub mobile, in sertare.

Le-am transferat de le-am zapacit :))

Back in business

Am aflat ca trebuie sa ma intorc la serviciu ceva mai devreme deacat ma asteptam. Cu vreo 4 luni mai devreme. Adica din ianuarie trebuie sa ma intorc la programul de 9 ore + 1,5 ore petrecute pe drumuri. Am ramas gura-casca, in principal pentru ca mi-am propus sa nu ma gandesc la intoarcerea la serviciu pana in ianuarie (ianuarie-aprilie era, credeam eu, suficient timp pentru a vedea cum putem aborda situatia asta). Ironia asta :)

Am momente extreeeeem de melancolice (parca si aud muzica siropoasa in fundal) cand ma gandesc la intoarcerea la birou ca la un fel de sfarsit absolut al maternitatii, dar trag nadejde ca Doamne Doamne va randui cumva ca lucrurile sa fie bine.

Tind sa dramatizez si pentru ca ce urmeaza e o zona foarte necunoscuta pentru mine (conform bancului cu ce e mic si negru si bate la usa :)) ) : cum e cu bonele? sau cresa? cand o sa am timp sa stau si cu familia, sa pregatesc si mancare, sa fac si curat, sa ma tin si de ale mele? De citit stiu sigur ca o sa am mai mult timp, respectiv 45 de minute pana la serviciu si 45 de minute inapoi.

Voi lucrati? Cum rezistati? Pentru ce sa ma pregatesc? Any tips and tricks?

Multam!