30 April 2014

Diversificarea contraataca...

...cu proiectile de piure, linguri zburatoare si arme sonore cu diferite frecvente.

Se pare ca am ratat momentul de cateva secunde, undeva pe la 5 luni si jumatate, cand planetele se aliniaza cu luna plina dupa primul echinoctiu si copilul mananca fara probleme tot ce-i dai de atunci inainte. Sunt ferm convinsa ca in timpul dintre 5 luni jumate si 6 luni (cand am inceput diversificarea), Sofia a stat treaza noptile si s-a uitat la filmele cu Bruce Lee, sa se documenteze. Altfel nu imi explic modul in care pareaza cu miscari de Karate Kid (wax on, wax off) orice lingura care incearca macar sa se apropie de ea. Mai ca ma astept ca data viitoare sa scoata un nunchak din botosi. Ca sa nu mai spun nimic de modul in care inchide gura si da drumul la crocodili si piranha in santul de aparare, de fiecare data cand simte ca se apropie ora mesei.

Am cantat, am dansat, am "uite avionu"-at de se uita Maria ciudat la noi ca nu intelegea ce se intampla. Am schimbat linguritele, am incercat diverse texturi, am lasat-o sa i se faca foame, ne-am dat de trei ori peste cap. Degeaba. Nimic. Mananca ceapa verde, mar intreg si uneori banana, dupa ce se satura sa o storcofleasca intre degete.

Asa ca am ajuns undeva mult dupa capatul rabdarii. Sugestii? Idei?

29 April 2014

Hristos a inviat!

- Maria, azi e Pastele. Astazi ciocnim ouale rosii.
- Bine, mami! Adu ciocanul sa le ciocnim!

Viata cu un copil de aproape trei ani e ceva incredibil. Lasand la o parte momentele in care ne tavalim pe jos de ras, uneori stam pur si simplu si ne minunam. Viata cu un omulet de 8 luni, care a intrat in etapa de misunat, tras, explorat e o minunatie. Apai daca le si combini pe cele doua, s-a terminat toata treaba.

Suntem inca scurt-circuitati bine de tot dupa Sarbatori. Inainte de Florii am facut un drum fulger pana la Suceava, am bifat rapid zi de nastere si Florii acolo pe o zapada ca-n pragul Craciunului si ne-am intors in Saptamana Mare. E prima data cand nu am regretat impachetatul excesiv, pe principiul "Si daca o sa fie frig". O, a fost frig. Foarte frig. Si zapada. Si aparaie. Si picioare ude, si nevoie de multe schimburi.

Fetele au primit o sumedenie de carti foarte faine, despre care o sa incerc sa va povestesc, eu am primit Hobbitul (yey me!), am venit acasa cu masina incarcata la refuz. Apropo, stiati ca se pot pune chestii sub scaunele din fata de la masina? Dap, asa de tare am umplut masina la intoarcere. Bine, si pentru ca avem masina pusa pe GPL si jumate din portbagaj e ocupat de rezervor Sub care rezervor am bagat, totusi, vreo 15 de carti redescoperite in biblioteca de acasa, fara de care evident nu puteam sa mai traiesc.

De Paste am stat acasa, in tihna, dar programul fetelor a fost dat atat de tare peste cap, incat abia pe la sfarsitul saptamanii trecute si-au revenit cat de cat la orele de somn. Sau de ne-somn, dupa caz.

Markere dry-erase si frigider. Me very happy :)

Sper ca ati avut Sarbatori pline de bucurie alaturi de cei dragi, ca nu ati muncit pe rupte, ca ati apucat sa va bucurati Inviere, de slujbe, de cei dragi.


08 April 2014

The science of raising happy kids

Sursa articol

Papusi de hartie

Le-am descoperit pe Mr Printables (o mi-nu-na-tie de site!) si nu ne mai saturam de ele.

Papusi de hartie

Fiecare papusa are mai multe rochite si caciuli/coronite. Si sunt trei colectii de papusi. Un vis!

07 April 2014

Giveaway - castigatoarele

Si eu si Maria am asteptat sa vina dimineata, sa putem trage la sorti castigatoarele primului nostru giveaway ever :)

Va multumesc mult pentru participare si gandurile bune!

Asa ca pam-pam!

Setul numarul 1 se duce la...
Si setul nr. 2, fara prea multe emotii :P, la...

Felicitari, Gabriela si Lilu! Astept adresele voastre pe viatamaisimpla @ gmail.com (fara spatii) pana marti seara.

Sa aveti o saptamana frumoasa!

06 April 2014

Ghicitoare

- Mami, uite ce ti-am adus.
- Ce e, Maria?
- Un inel cu doua bete scufundate in lumina!

Voi ati fi ghicit?

Filmul sparge cartea

Lord of the Rings (filmul) mi-a spart cartea! Atat de tare a spart-o, ca am dus-o inapoi la biblioteca citita pe un sfert. Grrrr...

E drept, filmele m-au facut sa vreau sa citesc cartile, pentru ca de data asta m-am uitat la Lord of the Rings si la The Hobbit cu ochii pe povestitor - in timpul filmului, nu ma puteam gandi decat la Tolkien si la faptul ca a scris un urias basm minunat. Asa ca, imediat ce am ajuns din nou la biblioteca, am pus mana pe carte.



Cartea nu mi-a inselat asteptarile, nici Tolkien. Citind, am ajuns sa ii admir si mai mult scriitura si incredibila putere de creatie. A fost totul minunat pana cand a inceput sa semene cu filmul. Mai ales in pasajele mai creepy.

Filmul nu mi-a stricat cartea pentru mi-a spus cum se termina - asta nu m-a interesat prea mult niciodata, in comparatie cu placerea cititului in sine. As fi vrut, in schimb, sa am libertatea de a citi cartea in termenii mei. De a-mi imagina personajele si actiunea dupa bunul plac, pastrand calaretii negri si alte lucruri dubioase in zona mea de confort. Tolkien mi s-a parut foarte bland in descrieri, in comparatie cu tot bombasticul filmului. Dozeaza foarte bine tensiunea din intorsaturi de condei si te tine in priza, dar nu iti baga pe gat colti si ochi sangerii. Filmul, in schimb, mi s-a parut mult mai agresiv din punctul asta de vedere si toata imagistica lui hollywoodiana nu ma lasa si pace sa citesc cartea asa cum vreau eu. Mi-a spart cartea.

O sa incerc si the Hobbit, cand o prind la biblioteca (au un singur exemplar, care circula de cateva luni bune).

Voi ati citit sau ati vazut? Sau amandoua? Care v-a placut mai mult?

02 April 2014

Un giveaway de aprilie

Pentru ca am ratat ziua de nastere a blogului (yey, doi ani si un pic :) ), pentru ca primavara frumoasa, pentru ca aprilie cu copaci infloriti (cea mai frumoasa luna din an, daca e sa ma intrebati pe mine) si pentru ca multumesc ca ne treceti pragul, am pus la cale un mic giveaway.

Cum nu m-am putut hotari cum sa combin cadoul, l-am facut doua, asa ca puteti alege :)

Varianta 1

Staretul Efrem Katunakiotul - carte scrisa de Ierom. Iosif Aghioritul
Cum sa imbunatatim relatiile cu parintii - o carte aparuta la editura Sophia. Cuprinsul il puteti vedea mai jos

Creations en laine feutree - o carte cu tutoriale in limba franceza, contine descrierea pasilor pentru fiecare proiect (colier, geanta, brose, etc), precum si sabloane pentru fiecare obiect in parte. Un exemplu mai jos:
Si revista Cuvinte catre tineri, 2009 - revista Manastirii Putna (pe care am uitat sa o fotografiez :P)

Varianta 2
Jerome K. Jerome - Three men on the bummel.
Un fragment mai jos:

Si, din arhivele personale (ca nu le-am mai vazut de mult timp in alta parte) doua volume de benzi desenate Asterix - Asterix si Cleopatra si Asterix si Cosorul de Aur. Niste carti/reviste teribil de amuzante, le recitesc cu drag de fiecare data.


Pentru a va inscrie, va rog sa lasati un comment in care sa imi spuneti pentru care dintre cele doua variante optati, pana duminica noaptea. Luni vom trage la sorti castigatorii, asa ca nu uitati sa treceti pe aici, sa verificati :) Fac tot posibilul sa va trimit premiile inainte de Paste.

Multam si sa aveti o primavara frumoasa mai departe!

01 April 2014

Cate tari sunt in lume?

Ca tot e un subiect la moda zilele astea


Va recomand si celelalte videoclipuri ale lor, sunt tare tare haioase.

Si, ca tot e in tema, nu se poate fara cantecul Nations of the World :)