De dimineata pe munte

M-am trezit in ziua aia de sfarsit de iunie 2006, undeva prin Ceahlau, printre jnepeni. Ne dureau picioarele si eram rupti de foame. Stateam in panta, cu muntii in ochi, aerul tare in nari si niste bucati imense de paine de casa in maini. Asteptam ca cineva sa scoata din rucsac o cutie de pate. Apoi molfaiam coaja groasa de paine unsa cu pate si muscam cu pofta din niste rosii zemoase care ne curgeau pe barba si pe haine. Ne stergeam ca niste domni si doamne cu dosul palmei, dura prea mult sa cerem cuiva rola de hartie igienica.

Stiam cu totii ca urmeaza deliciul suprem - conserva gulas de la Facos, cu eticheta albastra, pe care cei mai norocosi dintre suceveni o mai primeau de acasa in pachetul trimis de parinti in autogara Obor. Eram 7 oameni la o conserva. Eram obositi, ne trecuse putin foamea si soarele ne batuse cam toata ziua in cap. Aveam mintile sucite de aer si munte si jnepeni. Radeam din absolut orice si faceam eforturi supraomenesti ca, atunci cand conserva ajungea din mana in mana pe la noi, fix in mijlocul unei convulsii de ras, sa nu varsam nici un strop din sosul pretios in care inmuiam, pe rand, bucatile de paine de casa din Durau.

Asta va fi pentru mine mereu gustul pateului de porc pe care l-am desfacut de dimineata. Gust de dupa-amiaza aia pe Ceahlau, sub Toaca, langa cei mai buni prieteni. La fel cum snitelul facut de mama va avea mereu gust de excursie cu autocarul din generala si cum supa la plic va avea tot timpul gust de seara aia in Rodnei cand am fiert in cana de tabla, in creierii muntilor, cea mai buna supa din lume.