Cand socrii s-au mutat la casa, am profitat ca niste profitori de podul lor si am carat acolo vreo 10 cutii de cursuri si alte hartoage. Din motive de renovare a podului, am fost astazi si am trecut prin cele 10 cutii si am aruncat multe multe dintre ele.
Note pentru sine:
- E destul de dezarmant cate cursuri si hartii au trecut degeaba prin viata noastra. Zeci de bibliorafturi de informatii invatate doar pentru examene care nu ne-au facut deloc viata mai desteapta sau mai buna. Chiar ne miram si noi "Cum, am facut cursul asta in facultare? Uau, nu imi mai amintesc nimic". Si nu au trecut 20 de ani de cand am terminat facultatile :))
- Am dat slava Cerului ca treaba mea astazi a fost una simpla, eu mai aveam doar o singura cutie, din care am aruncat cam un sfert. Imi amintesc vag ca am fost foarte drastica la selectia initiala (cand am reciclat vreo 4 saci de hartie) si acum am fost foarte foarte fericita ca in cutia mea erau chiar lucrurile de tinut.
- Apoi mi-am adus aminte la fel de vag ca mai sunt cateva cutii si pe la mama pe acasa, deci exercitiul asta nu e 100% incheiat.
- Ce am facut cu lucrurile pe care le-am pastrat: am scris clar pe fiecare cutie ce e inauntru, am fotografiat capacul ei si fiecare dosar/carte/mapa din cutia respectiva. Astfel sper ca nu va fi nevoie sa sapam prin toate cutiile cand vom avea nevoie de ceva din ele.
Sper ca semne bune anul are si ca am inceput anul cu un exercitiu bun, nu de alta dar mai avem de facut acelasi lucru si cu obiectele/cartile/cursurile din casa. Asta va fi mult mai dificil pentru ca sunt lucruri la care nu am renuntat in momentul in care toate celelalte au ajuns in pod :)
Sa aveti un an simplu si cu spor si fara balast (fizic sau emotional :P)!
Doua lucruri
ReplyDelete1 Invatam multe chestii inutile in sistemul nostru de invatamant.
2 E foarte util un pod...
E foarte util mai ales daca nu abuzezi de el, asa cum am facut noi :))
Deleteun an nou cu mult bine!
ReplyDeleteSi tie la fel! :)
DeleteTe inteleg perfect! La final de an, in special pe 30-31 decembrie, si eu am facut curat in niste cutii si dosare cu multe cursuri din facultate, pliante si harti din calatorii, vederi si scrisori primite etc.
ReplyDeleteLa fel ca si tine, m-am minunat de cate chestii interesante am studiat in facultate la cursul de antropologie culturala. In afara de numele lui Levi-Strauss, o definitie si niste tipologii, totul mi-a parut foarte nou in cursurile alea. :-))
Un 2016 proaspat si curat!
Irina
Ai retinut totusi niste chestii :)))
DeleteSi voi sa aveti un an cu liniste si inspiratie!
Nici nu știu ce s-a ales de cursurile mele. Parcă le-am dus acasă când n-am mutat în București, în 2007. Cum între timp și ei s-au mutat... mă întrebe dacă mai există. Cursurile și cărțile. :)
ReplyDeleteIrina, am făcut și eu antropologie. Nu mai știu nimic. :)
Probabil zac prin niste cutii pe undeva, daca nu au fost ai tai revolutionari, cum a facut mama cand a aruncat jumate din ele :)
Delete*m-am
ReplyDelete*mă întreb
Scuze! :)
La multi ani cu bucurii! :) Ioana
ReplyDeleteLa multi ani si voua, Ioana! Si un an minunat pe noile meleaguri :)
Deleteeu cursurile le-am donat la anii mai mici/cei ce picau examenele. Pentru ca scriam frumos :)
ReplyDeleteStiam sigur ca nu voi folosi nimic din alea.
Am mai pastrat niste carti, dar dupa 3-5 ani am regretat ca nu le-am vandut: s-au "depreciat" si ele pe piata si devenit inutile.
Nu stiu exact de ce, dar am sperat ca imi vor mai fi de folos :))
Delete