To kill a mockingbird

Am primit exemplarul in engleza, cu stampila de la biblioteca liceului din Houston, de la profesorul nostru american de literatura. Credea ca o sa-mi placa si, o, ce dreptate a avut. Am citit-o pe nerasuflate si mi-a parut tare rau ca nu am xeroxat-o inainte sa i-o dau inapoi.

Am vanat apoi volumul in limba romana, dar nu am reusit sa pun mana pe el pana anul trecut. De data asta am citit incet, cate maxim doua capitole pe zi, sa tina cat mai mult :)

Problema rasimului in sudul Americii nu a fost niciodata un subiect usor de abordat. Dar Harper Lee reuseste sa scrie o poveste plina de farmec, privind problema aceasta din perspectiva lui Scout, fiica de 5-6 ani a avocatului Atticus Finch.

Ar fi pacat sa va stric placerea lecturii, povestindu-va mai multe despre carte. Va las, in schimb, cu unul din pasajele mele preferate:

" - Scout, hai sa ne luam un copil.
- De unde?
Dill stia din auzite ca exista un om care are o barca si ca omul acela te putea duce intr-o insula cufundata in ceata unde se aflau toti copiii mici; puteai sa iti comanzi unul...
- Nu-i adevarat. Matusica zice ca ii lasa Dumnezeu pe cos. Sau cel putin asa mi se pare ca a zis.
E drept, atunci cand mi-o spusese, dictiunea matusii Alexandra nu fusese foarte clara.
- Da' de unde! Pe copii ii fac amandoi parintii. Dar mai e si omul acela care are toti copiii, si ei asteapta sa fie treziti cand el le insufla viata...
Dill iar se pornise. In mintea lui somnoroasa pluteau fel de fel de minunatii. Era in stare sa citeasca doua carti in timpul cat eu as fi citit doar una, insa prefera tuturor cartilor vraja propriilor lui nascociri. Stia sa adune si sa scada iute ca fulgerul, dar prefera propria-i lume nebuloasa, o lume in care copiii dormeau asteptand sa fie culesi, precum crinii in zorii zilei."

(Harper Lee - Sa ucizi o pasare cantatoare, Polirom, 2013, p. 184-185)