24 February 2017

CDuri cu povesti romanesti

- Maaaaami, o vreau pe aia cu "Siiiiiiiiiiii-mparaaaatul e raniiiiiiiiiiii"
- Ba nu, ieu o viau pe aia cu "Mama paduliiiiiiiii"
Adica Praslea cel Voinic si merele de aur, respectiv Fat Frumos din lacrima.
Culori radiofonice in 1000 de voci este un proiect Radio Trinitas dedicat copiilor nevazatori sau cu deficiente de vedere din Romania. Am aflat de proiect de la Bucuria Povestilor in toamna trecuta, pentru ca, timp de cateva luni, emisiunea a avut ca tema povestile romanesti. De altfel, Adriana Ene, realizatoarea emisiunii Bucuria Povestilor, a coordonat proiectul.

Timp de cateva luni, 21 de copii nevazatori sau cu deficiente de vedere, cu varste intre 10-18 ani, au inregistrat vocile a 124 de personaje din basme populare romanesti. Rezultatul il vedeti mai sus - 5 bijuterii povestite de niste copilasi teribil de simpatici si ilustrate de Florin Iordan si Dani Pop de la Trei Parale.

Am testat terenul inainte de Craciun cu Praslea. Fetelor le-a placut atat de mult, incat Mos Craciun le-a adus si celelalte povesti. Greuceanu e cea mai scurta poveste - 37 de minute (adica se asculta atunci cand mai e putin timp pana la somnul de pranz :P), Praslea si Fat Frumos au in jur de 50 de miunte, iar Harap Alb si Zana Zorilor sunt CDuri duble - in total cam 100 de minute/poveste. Fiecare CD are si un fel de bonus track - ilustratia muzicala a povestii, in cateva minute.

Fetelor noastre le plac foarte mult, ascultam cel putin doua pe zi (dap, incepem sa le stim si noi pe de rost); acum se joaca de-a zmeii si ilenele cosanzene, deseneaza fuioare (sunt fascinate de tors si de fuioare) si deseneaza personaje in ii romanesti (chiar acum mi s-au cerut niste planse de colorat cu Praslea, ceea ce nu e chiar usor de indeplinit).

Pentru a completa colectia de basme, de la Biblioteca Ion Creanga am luat Harap Alb de la Editura Vellant si pandim si Zana Zorilor, sa ne hotaram daca o cumparam sau nu.

Nota: Sunt basme, cu mațe si paloș si taiat de capete; cu frati care se omoara intre ei, fete care ajuta fetii frumosi sa isi ucida sau pacaleasca parintii tirani si alte cele. Totusi, pe fetele noastre (de altfel hiper-sensibile la tot ce tine de violenta) nu le-a deranjat absolut nimic.

Voi le-ati ascultat? Va plac?

3 comments:

  1. siguuurrr, pe toate le vrem si noi...neaparat!

    ReplyDelete
  2. vai ce frumos!!!!! de unde le pot oare comanda???

    ReplyDelete
  3. Online vad ca sunt aici, dar nu am comandat niciodata de la ei http://www.colportaj.ro/product.php?id_product=4426 noi le-am luat direct din magazinul arhiepiscopiei

    ReplyDelete