26 June 2014
Asa cevaaaaaaaa...
Serios, Revista de Gatit? Asa frumoasa trebuie sa imi iasa si mie mancarea?
Frumoasa cum v-a iesit si voua cand ati gatit-o?!?
Ioai! Am zis!
18 June 2014
Cum?
Zulufii inca mai miros a nisip si sare. Falcutele pufoase s-au rumenit, iar eu nu m-am indurat sa imi scutur nisipul de pe picioare.
Orasul ma strange ca o pereche de pantofi incomozi, care iti fac bataturi in talpa.
Cum sa stai intr-o cutie de beton, cand ai avut langa tine marea si cerul?
Orasul ma strange ca o pereche de pantofi incomozi, care iti fac bataturi in talpa.
Cum sa stai intr-o cutie de beton, cand ai avut langa tine marea si cerul?
11 June 2014
09 June 2014
06 June 2014
Despre timp
Inainte-vreme, timpul se gasea pe toate gardurile. In metrou, in pauzele de la facultate, dupa serviciu, in pauza de masa, pe drum, seara, dimineata, in weekenduri nici nu mai zic, era chiar prea mult uneori. Si timpul pe care il gaseam era umplut de carti, muzici, conferinte, cusut, mesterit, scris, gandit si alte maruntisuri.
De vreo trei ani, insa, timpul s-a ascuns te miri unde. Locul lui a fost luat de carlionti, falcute pufoase, chiote, plansete, alergatura si vesnicul "mamiiiiiiiiii". Timpul meu a dat bir cu fugitii si s-a ascuns unde a putut el mai bine, in nopti tarzii, dimineti cu noaptea in cap sau cotloane de zile cu somn la pranz (in acele zile in care mancarea era deja facuta, vasele deja spalate si casa adusa cat de cat intr-o stare de semi-decenta).
Am ajuns sa il vanez si sa tin cu dintii de el, atunci cand il gasesc. Un drum cu metroul, singura? Doua carti si o revista in geanta. O intersectie de o ora in somnul fetelor (care de obicei dorm decalat)? Ma panichez si nici nu mai stiu pe ce sa pun mana. Carte? Calculator? Agenda? Pix? Fetru? Imprimanta? Carpa de praf? Oale?
Asa am ajuns sa indop "me time" pana la refuz cu mici bucatele de diverse lucruri. Nici nu mi-am dat seama de starea permanenta de haituiala in care ma gaseam, pana cand am citit asta:
"It seems to me that phones are great at filling voids. Waiting in line? It will make the wait feel shorter. Stuck at the doctor's office? It will pass the time much better than a grubby magazine. Riding the bus? You'll be at your destination before you can look up. But what happens when you lose those in between moments? When every space is filled? Do you become intolerant of boredom? Do you no longer have the time or patience to let your mind wander and really think? I still have those 'boring' moments and I often think about what life would be like with out them. I stand in line people watching, I like to see the different kinds of food people are buying and wonder what they are going to cook with it. I like to look at the sky, and the trees and the people around me when I wait for someone. I work out current problems in my head, I let my mind wander. I stare out the windows and enjoy the things I see" (textul integral aici).
Mi-e dor de timpul acela gol, fara ecrane, fara foaie si pix, fara lista de facut. Timp de privit oamenii si copacii, de gandit si respirat.
Voi cu ce va umpleti timpul?
Imagine de 1shots / FreeDigitalPhotos.net
De vreo trei ani, insa, timpul s-a ascuns te miri unde. Locul lui a fost luat de carlionti, falcute pufoase, chiote, plansete, alergatura si vesnicul "mamiiiiiiiiii". Timpul meu a dat bir cu fugitii si s-a ascuns unde a putut el mai bine, in nopti tarzii, dimineti cu noaptea in cap sau cotloane de zile cu somn la pranz (in acele zile in care mancarea era deja facuta, vasele deja spalate si casa adusa cat de cat intr-o stare de semi-decenta).
Am ajuns sa il vanez si sa tin cu dintii de el, atunci cand il gasesc. Un drum cu metroul, singura? Doua carti si o revista in geanta. O intersectie de o ora in somnul fetelor (care de obicei dorm decalat)? Ma panichez si nici nu mai stiu pe ce sa pun mana. Carte? Calculator? Agenda? Pix? Fetru? Imprimanta? Carpa de praf? Oale?
Asa am ajuns sa indop "me time" pana la refuz cu mici bucatele de diverse lucruri. Nici nu mi-am dat seama de starea permanenta de haituiala in care ma gaseam, pana cand am citit asta:
"It seems to me that phones are great at filling voids. Waiting in line? It will make the wait feel shorter. Stuck at the doctor's office? It will pass the time much better than a grubby magazine. Riding the bus? You'll be at your destination before you can look up. But what happens when you lose those in between moments? When every space is filled? Do you become intolerant of boredom? Do you no longer have the time or patience to let your mind wander and really think? I still have those 'boring' moments and I often think about what life would be like with out them. I stand in line people watching, I like to see the different kinds of food people are buying and wonder what they are going to cook with it. I like to look at the sky, and the trees and the people around me when I wait for someone. I work out current problems in my head, I let my mind wander. I stare out the windows and enjoy the things I see" (textul integral aici).
Mi-e dor de timpul acela gol, fara ecrane, fara foaie si pix, fara lista de facut. Timp de privit oamenii si copacii, de gandit si respirat.
Voi cu ce va umpleti timpul?
Imagine de 1shots / FreeDigitalPhotos.net
04 June 2014
Plastilina de casa
Sau "despre de ce nu o sa mai cumpar niciodata PlayDough"
Am incercat varianta de casa pentru ca Maria toaca plastilina pana o face farame-faramite si o imprastie prin toata casa. Si, cum plastilina nu e Terminator, sa se reuneasca intr-un bulgare ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, mare parte din ea a sfarsit in sacul de la aspirator.
Asa ca am incercat reteta de pasta modelatoare a Laurei si bine am facut. Mi-a luat cam 10 minute, a costat foarte foarte putin si am umplut trei borcane mari de PlayDough (am dublat cantitatile).
La Laura gasiti tot felul de idei pentru a colora plastilina. Eu am incercat cu o rezerva de cerneala si a mers foarte bine - am colorat cam un sfert din plastilina obtinuta. Ramane sa colorez si restul in alte culori, cand oi mai avea timp.
Pana una-alta, avem cu ce mesteri :)
Spor la joaca!
Am incercat varianta de casa pentru ca Maria toaca plastilina pana o face farame-faramite si o imprastie prin toata casa. Si, cum plastilina nu e Terminator, sa se reuneasca intr-un bulgare ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, mare parte din ea a sfarsit in sacul de la aspirator.
Asa ca am incercat reteta de pasta modelatoare a Laurei si bine am facut. Mi-a luat cam 10 minute, a costat foarte foarte putin si am umplut trei borcane mari de PlayDough (am dublat cantitatile).
La Laura gasiti tot felul de idei pentru a colora plastilina. Eu am incercat cu o rezerva de cerneala si a mers foarte bine - am colorat cam un sfert din plastilina obtinuta. Ramane sa colorez si restul in alte culori, cand oi mai avea timp.
Pana una-alta, avem cu ce mesteri :)
Spor la joaca!
Subscribe to:
Posts (Atom)