Matrioska, pretend play si urcatul pe pereti

De ziua ei, Maria a primit de la buni o Matrioska. O stiti (sau LE stiti? nu mi-e clar inca) - papusile rusesti de lemn care se strang unele in altele, de la cea mai mare mare la cea mica. Foarte mica, inecacioasa si de lemn. Foarte inecacioasa, mai ales cand ai in casa un omulet de 9 luni, care baga orice scama in gura (dar care, in mod misterios, nu reuseste sa nimereasca gura cand are in mana ceva de mancare). Anyways.

Maria se joaca cu Matrioska. Eu veghez cu ochiul de vultur, sa ma asigur ca piticul mic nu pune mana (si, prin urmare, gura) pe ea (pe ele?). La un moment dat, Maria se joaca de-a magazinul. Adica eu stau la calculator, ea imi aduce papusile sa le cantaresc si sa le plateasca. Mi le aduce intai pe cele mai mici doua papusi. Le iau, bat in tastatura, fac bip, i le dau inapoi si ii urez o zi buna. Apoi intorc privirea vigilenta pret de cateva secunde, timp in care matriostele se evapora. Acum erau la Maria in mana, acum nu-s.

Bombonelele astea mici de lemn, perfect inghitibile, au disparut. Eu nu le vad, dar sigur Sofia-care-gaseste-toate-scamele-de-pe-covor o sa dea de ele in scurt timp. Evaluez situatia. Sofia se lupta cu ciucurii de la covor, deci am vreo 5 minute sa gasesc papusile dezertoare. Nu cred ca au ajuns prea departe. Cat de repede poa' sa sara? Ca de alergat sigur n-au alergat, cu conformatia lor de pinguini colorati.

Bun. Ultima persoana care le-a vazut in viata e Fiica cea Mare.
- Maria pui, zic, unde sunt matriostele? Papuselele acelea mici mici pe care ti le-am dat in mana acum un minut.
- Mmmmmm, nu stiu. (pare ca incearca sa isi aduca aminte)
- Ti le-am dat in mana. Unde le-ai pus?
- Nu mai stiu. (pare ca nici macar nu incearca)
- Le aveai in mana si ai mers cu ele...
- Laaaaa... (isi freaca barbia) uite, am uitat.

Grrrrrrrrrrrr...
- Bine, te rog ajuta-ma sa le gasesc.
- Daaaa, sa gasim papusile. (cu vocea de v-ati-ascunselea, vocea de mami-ascunde-te-dupa-perdea-sa-nu-te-gasesc). Oareeeee, o fi papusa aici, in dulapior? Nuuuuuuu. Dar aici, sub birou? Nuuuuu! Nu e nici aici!

Deja incep sa fierb. Da, e adorabila, dar eu acum nu vreau decat sa gasesc papusile dezertoare si sa le inchid inapoi in matrioska mare, departe de papilele gustative ale mezinei. Eu stiu ca ea stie unde sunt. Si mai stiu ca ea stie ca stiu ca ea stie unde sunt si ca nu vrea sa imi zica (are sens?). Serenity calm...

Reluam.

- Maria pui, stii cumva unde sunt papusile mici mici mici pe care le aveai in mana acum un minut?
- Cred ca da! Sunt in dulapiorul pentru Matrioste.

Dulapiorul pentru Matrioste. Desigur! Cum, cum a putut sa imi scape.
- Si unde, mama, e dulapiorul asta? (cu o ultima lucire de speranta in ochi)
- Aici! Si imi arata cu degetul in ...gol. Into thin air, cum s-ar spune, si rade in hohote.

Silly silly predend play @#^%#^#%! Da, pretend play e genial cand copilul vrea sa se plimbe cu barca si tu ai doar un lighean si o coada de mop. Dar cand tu nu ai nevoie de matrioska inexistenta din dulapul de matrioska inexistent, ci de papusa adevarata, din lemn adevarat (cea care nu trebuie sa intre in gura extrem de adevarata a bebelusului adevarat si el), lucrurile nu mai sunt amuzante.

Booon. Trebuie sa facem asta the hard way. Dupa jumate de ora de rascolit prin camera,gasesc cele doua papusi mici mici pitulate intre niste carti. Inca nu stiu cum au ajuns acolo, dar imi dau seama ca acum chiar ne trebuie un dulap de Matrioste. De-adevaratelea. Si eventual cu cheie :)