29 January 2013

Cateva scurte

Viaţa mai simplă s-a complicat semnificativ de ceva vreme - cred că ar fi material grozav pentru secţiunea "rateuri". 

Cum ar fi plăcinta pe care am făcut-o aseară (first ever - cu aluat şi brânză şi tot tacâmul): după ce am meşterit la aluat, am făcut umplutură cu simţul răspunderii, pentru o tavă mare, apoi am constatat că aluatul ajunge pentru cea mai mică tavă pe care o avem în casă. Acel aluat care nu a rămas lipit de masă după ce l-am terminat de întins :))

Sau cum ar fi intenţia de a participa la linky party cu meniul săptămânal. Măcar am făcut meniul timp de trei săptămâni, chiar dacă nu am apucat să îl postez, aşa că am decis acum că meniul săptămânal este obiceiul lunii ianuarie :)) Ştiu ca nu funcţionează aşa toată treaba cu obiceiul lunii (mi-a plăcut tare mult iniţiativa asta), dar fac ce pot. Poate luna viitoare o sa fie mai bine.

Sau cum e intenţia de a scrie cu diacritice. Mi-a plăcut mult articolul Iulianei despre diacritice, aşa că am decis să fac şi eu la fel. Sau cel puţin să încerc, atunci când nu uit, aşa că vă rog să aveţi răbdare cu mine...

În rest muncim, nu mai organizăm, facem exerciţii de supravietuire în haos şi visăm la vremuri mai bune. Şi cântăm Mika. Maria e mare fan Mika, toată ziua cântă asta:



Vă salut de pe baricade :) Să aveţi o zi călduroasă şi liniştită!

6 comments:

  1. se mai intampla...sa nu disperam :)

    ReplyDelete
  2. Ligia, ia-o mai ușor :))
    Cu diacriticele, e treaba de antrenament, m-am convins. Le uit, mă întorc să corectez, mă enervez...ufff, dar sper să-mi intre în rutina tot exersând...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stii ce e curios? Ca atunci cand lucrez, scriu cu diacritice fara probleme. Dar cand sunt in blogger, nu sunt setata pe modul "diacritice" :))

      Delete
  3. Eu cred ca unul din secretele bucataritului este sa fii relaxata, sa nu te temi de esecuri si sa faci orice cu placere. Nu cred ca mama ta sau mama mea - ca si a mea e gospodina mai mult ca perfecta - au nu stiu ce talent sau pricepere pe care sa nu le fi mostenit si noi. Eu sunt convinsa ca, in primul rand, le place sa gateasca, le place sa faca lucruri bune pentru altii, le place sa manance cat mai bine si nu se tem de gatit. Daca ai atitudinea potrivita, ingrediente destul de bune si o carte cu retete ok - mai sunt si retete care nu-s bune, adica nu se potrivesc cantitatile de ingrediente & stuff, desi nu le-am intalnit prea des - o sa iti iasa aproape orice fefe bine, asa zic eu. Un aluat, in cele mai multe cazuri, se drege - e prea moale? ii mai pui un pic de faina pana dobandeste consistenta potrivita; e mai tare? ii mai adaugi niste lichid sau niste grasime, dupa caz. Mama mea zice ca, in genere (afara de cazul cand e aluat de paste sau de tarta, ca alea e firesc sa fie tari), aluatul e gata cand nu se mai lipeste de vasul in care il framanti (ba chiar curata vasul pe masura ce il framanti) si e mai molicel, asa, cat sa poti afunda cu usurinta mainile in el. Si cand e uber lipicios - dar nu merge sa mai adaugi faina pentru ca ar deveni prea tare - merge sa ii adaugi niste grasime - ulei sau unt - si devine rapid mult mai putin morocanos si mai cooperant. Mi-aduc aminte ca mai scriai pe aici ceva de genul ca traiesti in umbra mamei tale in materie de "gospodinit"...eu, sincer, sunt aproape sigura ca i-ai mostenit, mai curand, calitatile, ca ai acolo un mare-mare potential, plus un Maestru la care poti sa apelezi oricand pentru sfaturi. :) In alta ordine de idei, poate saptamana viitoare macar sa apucam sa ne vedem (de maine pana luni is plecata prin lume)...ufufuf. :)

    ReplyDelete
  4. Multam de incurajari >:D< abia astept sa ne vedem

    ReplyDelete