M-am trezit in ziua aia de sfarsit de iunie 2006, undeva prin Ceahlau, printre jnepeni. Ne dureau picioarele si eram rupti de foame. Stateam in panta, cu muntii in ochi, aerul tare in nari si niste bucati imense de paine de casa in maini. Asteptam ca cineva sa scoata din rucsac o cutie de pate. Apoi molfaiam coaja groasa de paine unsa cu pate si muscam cu pofta din niste rosii zemoase care ne curgeau pe barba si pe haine. Ne stergeam ca niste domni si doamne cu dosul palmei, dura prea mult sa cerem cuiva rola de hartie igienica.
Stiam cu totii ca urmeaza deliciul suprem - conserva gulas de la Facos, cu eticheta albastra, pe care cei mai norocosi dintre suceveni o mai primeau de acasa in pachetul trimis de parinti in autogara Obor. Eram 7 oameni la o conserva. Eram obositi, ne trecuse putin foamea si soarele ne batuse cam toata ziua in cap. Aveam mintile sucite de aer si munte si jnepeni. Radeam din absolut orice si faceam eforturi supraomenesti ca, atunci cand conserva ajungea din mana in mana pe la noi, fix in mijlocul unei convulsii de ras, sa nu varsam nici un strop din sosul pretios in care inmuiam, pe rand, bucatile de paine de casa din Durau.
Asta va fi pentru mine mereu gustul pateului de porc pe care l-am desfacut de dimineata. Gust de dupa-amiaza aia pe Ceahlau, sub Toaca, langa cei mai buni prieteni. La fel cum snitelul facut de mama va avea mereu gust de excursie cu autocarul din generala si cum supa la plic va avea tot timpul gust de seara aia in Rodnei cand am fiert in cana de tabla, in creierii muntilor, cea mai buna supa din lume.
27 February 2016
26 February 2016
Despre The Voice US si feedback
Candva, toamna trecuta, domnul Sot descarca Vocea Americii, sa ne uitam intr-o seara.
Mi-am dat ochii dramatic peste cap si am pufnit un "Vrei sa ne uitam la chestia asata in care toata lumea e spalata pe creier si antrenorii zic numai <Esti minunat, vai, te iubesc, esti extraordinar>?". Mai avusesem o tentativa de a vedea the Voice US si mi se paruse asa o facatura dulceaga, ca am renuntat dupa primele cateva minute. Am mai pufnit putin si am continuat sa strang bucati mici de jucarii de pe jos.
Mi-a luat vreo doua sau trei episoade sa ma obisnuiesc cu stilul american de a face lucrurile. Dupa astea doua sau trei episoade, insa, am ajuns amandoi la concluzia ca ni-l dorim pe Pharrell ca life coach/professor al copiilor/batranul sfatos din parc cu care stai de vorba cat se dau copiii in leagane/unchiul de treaba cu care te vezi la sarbatorile mari de familie.
L-am urmarit lucrand cu cantaretii din echipele lui. L-am vazut incurajandu-i si crescandu-i si ajutandu-i sa capete incredere in darurile lor si sa isi gaseasca acele lucruri care ii fac cu adevarat sa simta si sa traiasca muzica pe care o canta. L-am ascultat oferind un feedback pertinent, dand sugestii de imbunatatire si corectand intr-un mod cat se poate de incurajator. Am vazut concurenti respinsi care - in loc sa tranteasca si sa izbeasca, strigand nemultumiti ca au fost dezavantajati de niste antrenori care au clar urechile infundate, pentru ca ei, concurentii, sunt niste minunati – au plecat zambind, luand aminte la ce li s-a spus si parand deschisi spre a face imbunatatiri in modul in care canta. Unii dintre ei s-au intors in sezoanele urmatoare si au ajuns departe.
Toate discutiile acestea ne-au dus inevitabil cu gandul spre propria noastra experienta – mai ales legata de scoala, dar nu numai. Nu stiu cum a fost copilaria/adolescent la voi, dar eu tin minte perfect momentul in care am primit pentru prima data feedback adevarat pe ceva lucrat de mine. Tin minte cat de mult m-a socat abordarea celor doi profesori care mi-au schimbat viata (nu intamplator, unul dintre ei american). Cat de mult a contact ca, dupa 11 ani de scoala, am primit in sfarsit un raspuns individual, de la cineva care chiar a citit ce am scris/ce am gandit si si-a rezervat cateva minute pentru a-mi spune ce pot face mai bine, ce pot citi mai mult pentru a ma dezvolta, ce pot incerca pentru a ajunge unde imi doresc. A fost un soc fenomenal. A fost un an in care am prins aripi, in care am invatat cu enorm de mult drag la romana si engleza, un an in care am dobandit abilitati care mi-au folosit toata viata. A fost un an in care am simtit ca nu am trecut prin scoala degeaba. Cred ca feedbackul adevarat poate face asta.
Am continuat sa urmarim the Voice US. Am vazut oameni crescand prin incurajarile si sfaturile antrenorilor lor, am vazut tineri spunand lucruri frumoase despre competitorii lor. Am notat lucruri pe care le putem face si noi pentru copiii nostri. Si am ascultat niste oameni foarte foarte foarte talentati.
E si the Voice US o facatura? Posibil. Dar nu ne-a mai pasat. Aveam de ales intre o facatura in care oamenii erau pusi sa zica lucruri frumoase unii despre altii si o facatura in care oamenii erau pusi sa se balacareasca unii pe altii. Dupa vreo doua saptamani nu am mai rezistat - nu ne-am mai putut uita la Vocea Romaniei (dansatoarele partial imbracate si eternele discutii despre sex au cantarit si ele mult in ecuatie, mai ales pentru ca ne mai uitam si cu copiii). Am urmarit, in schimb, cu drag the Voice US si ne-am bucurat mult de tot cand preferatul nostru, Jordan Smith, a castigat.
Mi-am dat ochii dramatic peste cap si am pufnit un "Vrei sa ne uitam la chestia asata in care toata lumea e spalata pe creier si antrenorii zic numai <Esti minunat, vai, te iubesc, esti extraordinar>?". Mai avusesem o tentativa de a vedea the Voice US si mi se paruse asa o facatura dulceaga, ca am renuntat dupa primele cateva minute. Am mai pufnit putin si am continuat sa strang bucati mici de jucarii de pe jos.
Mi-a luat vreo doua sau trei episoade sa ma obisnuiesc cu stilul american de a face lucrurile. Dupa astea doua sau trei episoade, insa, am ajuns amandoi la concluzia ca ni-l dorim pe Pharrell ca life coach/professor al copiilor/batranul sfatos din parc cu care stai de vorba cat se dau copiii in leagane/unchiul de treaba cu care te vezi la sarbatorile mari de familie.
L-am urmarit lucrand cu cantaretii din echipele lui. L-am vazut incurajandu-i si crescandu-i si ajutandu-i sa capete incredere in darurile lor si sa isi gaseasca acele lucruri care ii fac cu adevarat sa simta si sa traiasca muzica pe care o canta. L-am ascultat oferind un feedback pertinent, dand sugestii de imbunatatire si corectand intr-un mod cat se poate de incurajator. Am vazut concurenti respinsi care - in loc sa tranteasca si sa izbeasca, strigand nemultumiti ca au fost dezavantajati de niste antrenori care au clar urechile infundate, pentru ca ei, concurentii, sunt niste minunati – au plecat zambind, luand aminte la ce li s-a spus si parand deschisi spre a face imbunatatiri in modul in care canta. Unii dintre ei s-au intors in sezoanele urmatoare si au ajuns departe.
Toate discutiile acestea ne-au dus inevitabil cu gandul spre propria noastra experienta – mai ales legata de scoala, dar nu numai. Nu stiu cum a fost copilaria/adolescent la voi, dar eu tin minte perfect momentul in care am primit pentru prima data feedback adevarat pe ceva lucrat de mine. Tin minte cat de mult m-a socat abordarea celor doi profesori care mi-au schimbat viata (nu intamplator, unul dintre ei american). Cat de mult a contact ca, dupa 11 ani de scoala, am primit in sfarsit un raspuns individual, de la cineva care chiar a citit ce am scris/ce am gandit si si-a rezervat cateva minute pentru a-mi spune ce pot face mai bine, ce pot citi mai mult pentru a ma dezvolta, ce pot incerca pentru a ajunge unde imi doresc. A fost un soc fenomenal. A fost un an in care am prins aripi, in care am invatat cu enorm de mult drag la romana si engleza, un an in care am dobandit abilitati care mi-au folosit toata viata. A fost un an in care am simtit ca nu am trecut prin scoala degeaba. Cred ca feedbackul adevarat poate face asta.
Am continuat sa urmarim the Voice US. Am vazut oameni crescand prin incurajarile si sfaturile antrenorilor lor, am vazut tineri spunand lucruri frumoase despre competitorii lor. Am notat lucruri pe care le putem face si noi pentru copiii nostri. Si am ascultat niste oameni foarte foarte foarte talentati.
E si the Voice US o facatura? Posibil. Dar nu ne-a mai pasat. Aveam de ales intre o facatura in care oamenii erau pusi sa zica lucruri frumoase unii despre altii si o facatura in care oamenii erau pusi sa se balacareasca unii pe altii. Dupa vreo doua saptamani nu am mai rezistat - nu ne-am mai putut uita la Vocea Romaniei (dansatoarele partial imbracate si eternele discutii despre sex au cantarit si ele mult in ecuatie, mai ales pentru ca ne mai uitam si cu copiii). Am urmarit, in schimb, cu drag the Voice US si ne-am bucurat mult de tot cand preferatul nostru, Jordan Smith, a castigat.
23 February 2016
Despre vise
Intr-o dimineata m-am trezit abatuta - se inchisese cafeneaua mea preferata din Suceava-din-vis. O cafenea care nu exista in realitate, dar care, in Suceava-din-vis, apartine unor prieteni de familie. Am fost acolo de cateva ori cu colegii de liceu. Arata foarte dragut si avea cafea buna :)) Ligia-din-vis bea ocazional cafea, spre deosebire de Ligia cea adevarata.
Suceava-din-vis arata de fiecare data la fel, complet diferit de Suceava reala. Acelasi drum trece de Sfantul Ioan si merge spre Cetatea de Scaun, taind-o prin cimitir. Liceul meu e de fiecare data la fel, drumul pana la el e la fel mereu, casa colegei mele de banca din liceu e tot acolo, de fiecare data cand ma plimb prin Suceava-din-vis.
Si nu e doar Suceava, avem locurile noastre speciale la marea-din-vis; uneori mai descoperim cate o cazare faina in statiunile pe care stim deja; e un loc unde, de fiecare data, sunt multi crabi. Preferatul meu e digul pe care ajungem, de fiecare data, la apus :)) Mai putin preferatul meu e locul unde, de fiecare data, se surpa plaja :P
Am aceleasi harti pe care navighez in majoritatea viselor. Doar oamenii si intamplarile se schimba, dar lucrurile se inscriu intr-o continuitate teribil de interesanta. Minunata lume a creierului uman :)
Suceava-din-vis arata de fiecare data la fel, complet diferit de Suceava reala. Acelasi drum trece de Sfantul Ioan si merge spre Cetatea de Scaun, taind-o prin cimitir. Liceul meu e de fiecare data la fel, drumul pana la el e la fel mereu, casa colegei mele de banca din liceu e tot acolo, de fiecare data cand ma plimb prin Suceava-din-vis.
Si nu e doar Suceava, avem locurile noastre speciale la marea-din-vis; uneori mai descoperim cate o cazare faina in statiunile pe care stim deja; e un loc unde, de fiecare data, sunt multi crabi. Preferatul meu e digul pe care ajungem, de fiecare data, la apus :)) Mai putin preferatul meu e locul unde, de fiecare data, se surpa plaja :P
Am aceleasi harti pe care navighez in majoritatea viselor. Doar oamenii si intamplarile se schimba, dar lucrurile se inscriu intr-o continuitate teribil de interesanta. Minunata lume a creierului uman :)
19 February 2016
Recomandari de weekend
Raising Tidy Children - video de 14 minute in engleza, cu cateva sfaturi despre treburile pe care le fac copiii prin casa
Our expectations matter - un articol foarte interesant al Andreei Dekker despre asteptarile pe care le avem cu privire la diverse aspecte din viata noastra si cum ne afecteaza ele
Ce trebuie sa faca sotii atunci cand apar probleme in familie? - un video de 2 minute cu Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei și Lavreoticii (in greaca, cu subtitrari in romana)
For Valentine's let's all admit we are in love with a stranger - un articol exceptional al lui Kelly Flanagan (pe care il urmaresc cu regularitate, pentru articolele lui de foarte mult bun simt) despre bucuria de a-l descoperi mereu pe omul de langa tine
De ascultat - una din formatiile mele preferate de coveruri: Postmodern Jukebox, niste oameni extraordinar de creativi. In cele mai multe cazuri, varianta lor imi place mult mai mult decat originalul :)
Sa aveti un sfarsit de saptamana vesel si relaxat! :)
Our expectations matter - un articol foarte interesant al Andreei Dekker despre asteptarile pe care le avem cu privire la diverse aspecte din viata noastra si cum ne afecteaza ele
Ce trebuie sa faca sotii atunci cand apar probleme in familie? - un video de 2 minute cu Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei și Lavreoticii (in greaca, cu subtitrari in romana)
For Valentine's let's all admit we are in love with a stranger - un articol exceptional al lui Kelly Flanagan (pe care il urmaresc cu regularitate, pentru articolele lui de foarte mult bun simt) despre bucuria de a-l descoperi mereu pe omul de langa tine
De ascultat - una din formatiile mele preferate de coveruri: Postmodern Jukebox, niste oameni extraordinar de creativi. In cele mai multe cazuri, varianta lor imi place mult mai mult decat originalul :)
Sa aveti un sfarsit de saptamana vesel si relaxat! :)
17 February 2016
16 February 2016
Dimineata
- Mami, mie dimineata imi place sa vad strazile frumoase si sa aud pasarile cantand!
Ceea ce va dorim si voua! Buna dimineata :)
12 February 2016
The Kite Runner
Am lasat sa treaca niste timp, pentru ca multa vreme nu am stiut ce sa zic si ce sa simt despre cartea asta. M-a lasat intr-asa o confuzie incat, nici la 3 luni dupa, nu stiu daca sa o recomand sau nu. Si daca mi-a placut sau nu.
Scriitura e cu siguranta minunata si foarte aproape de sufletul meu. Modul in care scrie Hosseini, imaginile pe care ti le pune in fata ochilor te acapareaza atat de mult incat ajungi sa traiesti cu totul acolo, in Afganistanul prosper, in plina epoca de aur, si apoi in Afganistanul distrus de razboaie. Vezi zmeiele colorate pe cer, simti ata lor tensionata in varful degetelor, simti mirosul kebabului si gustul rodiilor coapte.
Si tocmai pentru ca vezi si simti atat de multe te marcheaza violenta, abuzurile, crimele, distrugerea. Pentru ca traiesti cu tot sufletul acolo si le simti pe toate foarte aproape de tine.
Pentru mine a fost un rollercoaster emotional. Bucuria de a descoperi o scriitura care te transpune cu totul in alta lume si imaginile sfasietoare cu care ramai in cap mult timp dupa; lupta pentru izbavire si apasarea infioratoare a tuturor relelor care se intampla in lume. Tragand linie, e o carte care m-a marcat profund, care m-a traumatizat, care mi-a dat o stare grea de bolovan pe piept, care mi-a lasat in minte niste imagini minunate si care m-a uimit prin puterea ei de a te duce in locuri.
Sunt curioasa sa imi spuneti si parerile voastre despre ea. Am inteles ca si filmul este foarte bine facut (si e mai putin detaliat in descrierea anumitor lucruri potential traumatizante) decat cartea - eu nu am avut taria sa il vad, astept parerile voastre si pe tema asta.
Scriitura e cu siguranta minunata si foarte aproape de sufletul meu. Modul in care scrie Hosseini, imaginile pe care ti le pune in fata ochilor te acapareaza atat de mult incat ajungi sa traiesti cu totul acolo, in Afganistanul prosper, in plina epoca de aur, si apoi in Afganistanul distrus de razboaie. Vezi zmeiele colorate pe cer, simti ata lor tensionata in varful degetelor, simti mirosul kebabului si gustul rodiilor coapte.
Si tocmai pentru ca vezi si simti atat de multe te marcheaza violenta, abuzurile, crimele, distrugerea. Pentru ca traiesti cu tot sufletul acolo si le simti pe toate foarte aproape de tine.
Pentru mine a fost un rollercoaster emotional. Bucuria de a descoperi o scriitura care te transpune cu totul in alta lume si imaginile sfasietoare cu care ramai in cap mult timp dupa; lupta pentru izbavire si apasarea infioratoare a tuturor relelor care se intampla in lume. Tragand linie, e o carte care m-a marcat profund, care m-a traumatizat, care mi-a dat o stare grea de bolovan pe piept, care mi-a lasat in minte niste imagini minunate si care m-a uimit prin puterea ei de a te duce in locuri.
Sunt curioasa sa imi spuneti si parerile voastre despre ea. Am inteles ca si filmul este foarte bine facut (si e mai putin detaliat in descrierea anumitor lucruri potential traumatizante) decat cartea - eu nu am avut taria sa il vad, astept parerile voastre si pe tema asta.
08 February 2016
Ursul Mariei revine pe ecrane
Dupa niste ani, Ursul Mariei a revenit in viata noastra. Firesc, cu bucurie (dar nu cu extazul la care ne-am asteptat noi) si nu a mai plecat nicaieri. Nu mai merge cu noi peste tot, cum facea mai demult (observati cat de curat e :P), insa Maria il inveleste cu grija la ea in pat in fiecare seara, il plimba in carutul de papusi prin casa si, per total, il iubeste foarte mult.
In concediu l-a transformat in ingerasul padurii.
De Craciun, cand faceam poze cu cartile noastre de Craciun, a insistat sa ii facem si lui o poza festiva de sarbatori - cu fundita aurie la gat si tot tacamul.
Si eu ma bucur ca s-a intors in viata noastra, chiar imi lipsise.
In concediu l-a transformat in ingerasul padurii.
De Craciun, cand faceam poze cu cartile noastre de Craciun, a insistat sa ii facem si lui o poza festiva de sarbatori - cu fundita aurie la gat si tot tacamul.
Si eu ma bucur ca s-a intors in viata noastra, chiar imi lipsise.
03 February 2016
02 February 2016
01 February 2016
Casa noastra
Trebuie neaparat sa va povestesc cu ce ne-am/m-am mai distrat in ultima vreme :)
De Craciun, fetele au primit de la Mosul casa de lemn de la Lidl pe care mi-am dorit-o inca de anul trecut :)))))
E vorba de o casa cu etaj, mobilata si echipata cu o familie formata, in mod convenabil, din mama, tata, doi copii si un bebelus :P
Calitatea materialelor este excelenta, Maria m-am ajutat sa o construim, totul se monteaza extrem de usor si piesele de mobilier sunt extrem de simpatice.
Ei bine, dupa ce am pus toate cele la locul lor, am constatat ca avem anumite nevoi, asa ca de atunci tot bricolam pentru omuletii nostri:
- asternuturi pentru pat
- patut pentru bebelus
- carti de pus in biblioteca
- fata de masa si pernute pentru scaune
- covoare
- perdele
Fetele au decis ca oamenii nostri nu mai pot trai fara tablouri si diverse alte picturi pe pereti, asa ca s-au desfasurat artistic.
In mod evident, nu am terminat. Mai avem de facut hartie igienica :)))))), prosoape, mancare (din ce oare???), vesela si tacamuri (tacamuri mici mici mici? din ce sa le fac?)
Cert e ca de muuuuult timp nu m-am mai distrat bricoland asa. E clar cadoul meu preferat din tot ce au primit fetele anul asta :))
De Craciun, fetele au primit de la Mosul casa de lemn de la Lidl pe care mi-am dorit-o inca de anul trecut :)))))
E vorba de o casa cu etaj, mobilata si echipata cu o familie formata, in mod convenabil, din mama, tata, doi copii si un bebelus :P
Calitatea materialelor este excelenta, Maria m-am ajutat sa o construim, totul se monteaza extrem de usor si piesele de mobilier sunt extrem de simpatice.
Ei bine, dupa ce am pus toate cele la locul lor, am constatat ca avem anumite nevoi, asa ca de atunci tot bricolam pentru omuletii nostri:
- asternuturi pentru pat
- patut pentru bebelus
- carti de pus in biblioteca
- fata de masa si pernute pentru scaune
- covoare
- perdele
Fetele au decis ca oamenii nostri nu mai pot trai fara tablouri si diverse alte picturi pe pereti, asa ca s-au desfasurat artistic.
In mod evident, nu am terminat. Mai avem de facut hartie igienica :)))))), prosoape, mancare (din ce oare???), vesela si tacamuri (tacamuri mici mici mici? din ce sa le fac?)
Cert e ca de muuuuult timp nu m-am mai distrat bricoland asa. E clar cadoul meu preferat din tot ce au primit fetele anul asta :))
Subscribe to:
Posts (Atom)