La ora la care plec de obicei, soarele tocmai apare din spatele blocului vecin si trimite raze clare, bine definite (ca acele raze drepte si apasate pe care le desenam cand eram copil) in coroanele copacilor din jur. Fac abstractie de blocuri si ma gandesc ca, probabil, asa e acum in padure. Frunze indecise, nici galbene, dar nici verzi ca-n tinerete, grele de-atata soare.
La Sudului e o eterna forfota care imi tine de cafea: batranele cu mainile muncite, cu sacosele de rafie pline de ma mir ca pot sa le ridice de jos, se joaca de-a v-ati ascunselea cu politia; galeti intestate cu tufanele in toate culorile pamantului; busuioc gras, inca in floare; miros de nuca proaspata, vanduta la marginea drumului din sacose de plastic; belsug. Lume de toate felurile, la coada la covrigaria din colt; corporatisti, mafioti, batrani, dive diafane, copii, liceeni in drum spre metrou.
Un castan imens (si, imi place sa cred, foarte batran) in curtea fostei Ambasade a Americii. Rezemat de un gard cu sarma inghimpata, el, cu castanele pline de ghimpi si frunzele mancate de rugina.
Buna dimineata!
No comments:
Post a Comment