30 October 2012

Stafide si ovaz

Intr-una din zilele trecute, Maria era in bucatarie si era liniste. Cred ca una din regulile de baza din manualul de functionare a copilului e ca daca e liniste se intampla ceva fishy :))


Pe masa era un borcan cu cereale, din acelea cu ovaz si fructe uscate. Maria scosese un pumn de cereale pe masa si le sorta: stafidele in gura, ovazul la o parte.

Se pune ca activitate de sortare, nu? :))

29 October 2012

Sensory cu barba

De ceva vreme, la culcare, Maria ne face mai-mai pe fata.
Mai intai lui tati, care are barba.

Nu char asa :) (sursa)
Apoi, nedumerita, mie. Hmmmmm. Apoi cu mana iar in barba la tati. Apoi repede la mine. Ceva nu-i in regula. Apoi o mana in barba la tati, o mana la mine pe fata. Apoi rasete la puterea a treia :P

26 October 2012

Cu farfuria in echilibru



Cand am citit, in urma cu ceva vreme, articolul lui Cookie despre ce mai mananca Iepu’ a ei, mi-am dat seama ca, de fericire ca Maria mananca de cele mai multe ori ceva :) , nu am stat sa analizez foarte atent daca bifam tot ce trebuie sa manance un copil la varsta ei. Recunosc, am fost destul de relaxata pe tema asta si pentru ca inca mananca destul de mult titi si zice-se ca deocamdata isi ia de acolo baza de vitamine, minerale si alte chestii de genul asta.

Oricum, articolul cu pricina m-a pus pe ganduri si pe sapat prin internet + cartile de parinti, sa imi dau si eu seama ce ar trebui sa aiba un copil pe farfurie / in meniul saptamanal (intr-o perioada Maria avea, pe usa frigiderului, un meniu saptamanal al ei, paralel cu al nostru, dar de cand mananca din farfurie de la noi, ca aceeasi mancare pusa la ea in farfurie e cah, am renuntat). 

Mi-a fost destul de greu sa gasesc toate informatiile astea intr-un singur loc, organizate for dummies (sau pentru parinti nedormiti). Asa ca mi-am scos o foaie A4 si mi-am facut o schita colorata, ca in facultate, folosind urmatoarele surse:

-          Cea mai faina carte de retete pentru bebelusi si copii, despre care v-am povestit (si care nu e americaneasca, ci britanica – my bad!) – aici am gasit doua capitole, la inceput, exact despre ce ma durea pe mine: combinarea alimentelor si substantele nutritive
-          Tabelul substantelor nutritive de pe Diversificare.ro – unde gasiti o lista foarte utila cu alimentele care contin substantele respective
-          Nutrition Guide for Toddlers – un articol care m-a lamurit cu calcularea orientativa a portiilor
-          The eatwell plate (pentru ca sunt o persoana preponderent vizuala) – tot aici puteti sa gasiti joculete pe tema grupelor alimentare si a echilibrului in alimentatie

Sursa foto

Ce am retinut despre cele 5 grupe alimentare (cantitatile sunt orientative, pentru un copil de 2 ani):

Paine, cereale, cartofi:
-         Ofera baza de carbohidrati complecsi, care dau copilului energie
-         Aproximativ 85g/zi, din care jumatate din surse nerafinate (ca idee, asta inseamna cam 1 felie de paine + 1 ceasca cereale + ½ ceasca orez/paste fierte)

Fructe si legume:
-          Principala sursa de antioxidanti, flavonoide, vitamine si minerale
-          5 portii mici, dintre care maxim una poate fi sub forma de suc fara pulpa (fibrele din fructe si legume sunt extrem de importate pentru digestie)
-          Fructele si legumele trebuie sa fie cat mai divers colorate, pentru ca fiecare tip de culoare contine anumite feluri de antioxidanti

Lapte si produse lactate:
-          Aici intra doar laptele, branza si iaurtul (smantana, untul si cascavalul intra in categoria “alimente grase”)
-          Asigura necesarul de calciu si alte vitamine si minerale
-          Trei portii pe zi – e important ca, pentru copiii care nu au probleme de greutate, sa folosim lapte integral – cel degresat se va introduce mai tarziu (dupa 5 ani)
-          Pentru vegetarieni, printre cele mai importante surse de calciu se numara semintele de susan, spanacul, migdalele

Carnea, pestele, ouale, nucile si leguminoasele
-          Asigura necesarul de proteine, fier, zinc
-          Daca ne referim la carne, peste si oua, sunt necesare doua portii (30 g carne, un ou)
-          Daca ne referim la variantele vegetale (mazare, fasole, linte), sunt necesare 3 portii pe zi (o portie inseamna ¼ cana fasole fiarta, de ex.)

Alimentele dulci sau bogate in grasimi
-          Sunt necesare (mai ales cele bogate in grasimi) pentru a atinge necesarul zilnic de calorii. Insa trebuie oferite in portii mici, deoarece furnizeaza calorii “goale” (fara alte vitamine si minerale)
-          Am cazut in capcana alimentelor degresate cand era Maria mica, pentru ca tocmai studiasem problema colesterolului pentru mama mea si eram pornita impotriva alimentelor cu grasime, mai ales lactate. Dar nu se poate pune problema asta la o varsta asa de mica, dimpotriva, cei mici au nevoie de grasimile din alimente pentru diverse procese din organism
-          Tot aici intra si omega 3 – omega 6 (care se gasesc in pestele gras, in semintele de in si in nuci, printre altele)

Ce mi-a dat foarte mari batai de cap (si inca imi da) este modul in care trebuie combinate alimentele pentru a favoriza absorbtia vitaminelor si mineralelor. Din ce am citi pana acum, am retinut ca:

-          Sursele vegetale de proteine (mazare, fasole, linte, soia) trebuie combinate cu carbohidrati (paine, cereale, cartofi) pentru a obtine o combinatie ideala de aminoacizi

-          Vitamina D favorizeaza absorbtia calciului. Teoretic, doua portii de lapte pe zi, de exemplu, asigura necesarul de calciu, dar nu acopera nici jumatate din necesarul de vitamina D. Iar atunci cand exista o deficient de vitamina D in organism, numai 15% din calciul din alimente ajunge in oase. Ce e tricky e ca vitamina D se gaseste destul de greu in alimente (lumina soarelui e principala sursa de vitamina D) – se gaseste in peste, dar nu stiu cum ar merge pestele cu lapte :) Oricum, in privinta asta nu trebuie sa ne facem griji, pentru ca Danonino Branzica Natur este imbogatita cu Vitamina D, deci impuscam doi iepuri dintr-o lovitura (Ca+VitD). Plus ca merge combinata si cu fructe, sa mai bifam si una din cele 5 portii zilnice de fructe si legume

-          Fierul e o alta problema cand vine vorba de combinatiile alimentare – alimentele bogate in fier nu trebuie nicicum combinate cu lactatele (tin minte asta din sarcina, cand luam supliment de fier). Ele trebuie combinate cu alimente bogate in vitamina C (kiwi, citrice, tomate,etc), care favorizeaza absorbtia fierului (mai ales fierul anorganic, care se gaseste in leguminoase, cereale, nuci, seminte si unele legume)

-          Carbohidratii se combina bine cu fructele si legumele (pentru a asigura combinatia optima de fibre solubile si insolubile)

-          Carbohidratii nu sunt, in schimb, prieteni prea buni cu proteinele (asta stiam de la ceva regim, nu stiu daca se aplica si la copii)

Cam asta am retinut din sursele de care va spuneam mai mult. Ce combinatii de alimente ati mai adauga in lista?

25 October 2012

Dileme - raceala

Ce le faceti copiilor cand sunt raciti un-pic-spre-mediu? Stiti stadiul ala in care ei sunt veseli si par ok, dar li se innoada mucisorii in barba? Si fac uneori ceva febra (max. 39)? Punctul in care se poate face trecerea spre o raceala zdravana.

Ce le faceti atunci? Cand nu e nici de doctor, nici de pastile, dar nici de stat cu mainile in san. Suntem in cautare de sugestii, pentru ca suntem toti trei raciti si Maria nu doarme de vreo doua nopti din motive de muciloti, desi ii aspiram des (acum chiar ea vine si ne arata ca are nevoie de aspirator). Si face si febra uneori (de obicei noaptea).

Notez aici niste idei dintr-un comentariu anterior:
Iarna cand copiii raceau le faceam frectie cu o crema simpla si apoi dadeam pe corp cu otet aromatic din petale de trandafiri, le puneam ciorapi cu acelasi otet si putin in varful capului. Apoi ii imbracam bine si le spuneam o poveste.

Daca insa temperatura era prea mare foloseam metoda cu cearceaful umed. Udam un cearceaf in apa, il stropeam cu otet. Ii ridicam mainile copilului in sus si-i puneam cearceaful de la piept in jos. Si repede in paturile gata pregatite. Sunt ceva tipete, insa este periculos daca copilului i se ridica temperatura prea mare. Asta am facut-o dupa 2, 3 ani ani. Mai devreme de varsta asta se pot aplica comprese reci pe corp, in asa fel incat sa nu-l speriem pe micut, insa nici sa nu-l lasam cu febra. Febra la copii este periculoasa.

PS: Otetul din petale de trandafiri se face foarte usor. Intr-o sticla strangem petale de trandafir rosu, peste care turnam otet. Il lasam in dulap pana la intrebuintare.

Cand frectionam copilul cu otetul, punem intr-un pahar un deget de otet, si peste el adaugam putina apa calda. Nu uitati sa faceti intai frectie cu crema. Numai dupa crema dati pe pielea copiilor otetul aromatic.


Voi ce folositi in racelile astea de inceput? Naturiste? Nurofen? Dar cu mucilotii ce ne facem?

Multam!

23 October 2012

Sensory bin de toamna

Am in sfarsit o scuza sa adun frunze si castane si ghinde si toate minunatiile tomnatice - sa se joace Maria cu ele :P Asa ca am incropit un sensory bin tomnatic.


Cu 3 tartacute, 4 macere rosii-rosii si cateva nuci din camp (multam din nou! :P), castane, ghinde si frunze uscate. Pe masura ce le adunam in cutie si in casa mirosea a frunze si nucile zornaiau si funzele foscaiau, ma gandeam ce fain o sa fie cand o sa inceapa Maria sa cotrobaie prin ele cu avant si cum o sa facem degustare de nuci si macese la sfarsit.

Si asa a ramas. Am pregatit totul ieri si nici pana acum Maria nu s-a atins de ele. A dat vreo doua frunze la o parte si atat a fost.

Nu uitati de colectia de sensory bins de pe Little Lucky :)

22 October 2012

Suportul de telefoane

Va prezint noul nostru suport de telefoane.

Adica o minunata tipla de la biscuitii Aricel sau Aricica sau altceva din gama Arici Mic - pana acum i-am vazut doar la Lidl si sunt cei mai buni biscuiti plini de E-uri pe care i-am mancat vreodata. Plus ca au minunatia asta de cutie extrem de practica.

Recunosc, castile de la telefonul de serviciu (al' mai mare si mai prafuit) au stat acolo doar pentru poza, ca de obicei le tin in geanta. In locul lor am pus acum o mini tartacuta din camp (multam!), pe post de greutate, sa nu se duca tot ansamblul peste cap.

20 October 2012

Cuburi de ulei cu mirodenii

Am citit la un moment dat pe Food Story un articol despre mirodenii puse la congelator in cuburi de ulei. Tocmai primisem de la tara un brat de cimbru, asa ca m-am hotarat sa incerc si varianta asta, ca parea tare interesanta.

Asa ca:
- Am pus intr-o tavita pentru cuburi de gheata bucatele de cimbru - chestia asta se poate face numai cu plante aromate cu tulpina tare (cimbri, salvie, rozmarin)

cuburi mirodenii

- Am acoperit totul cu ulei - jumate cu ulei de masline, jumate cu ulei de floarea soarelui (Domnului Sot nu ii place uleiul de masline si, intre timp, am citit ca nu ar fi foarte indicat la gatit)

- Am acoperit tavita cu o folie alimentara si am dat-o la congelator.

Inca nu le-am pus in mancare, pentru ca mai am inca ierburi proaspete, dar sunt foarte curioasa cum a iesit. Voi ati folosit vreodata metoda asta? Ies faine cuburile aromate?

16 October 2012

Bulinele lipicioase

Cand am vazut prima data busy-bag-ul cu buline adezive am zis ca ii musai sa incercam si noi. Am umblat pe la toate librariile din cartier, unde am gasit buline cu 1 RON foaia (!!!). In cele din urm am ajuns la Cora, de unde am luat 10 foi cu 5 RON.



Maria e topita dupa bulinele astea. Cand pune mana pe ele si le pune in cap, pe burta si pe orice alta suprafata din casa. I-au placut asa de mult si e asa absorbita de ele incat acum am si o rola de etichete colorate (pentru preturi) mereu in geanta - cand se plictiseste la un drum mai lung sau atunci cand iesim la masa in oras pac! etichetele si timpul trece mai usor.

14 October 2012

Mini cheesecake

Uneori, cand Maria era intr-o pasa in care nu se dadea in vant dupa branza, ramaneam cu 3/4 de cutie de branza desfacuta. Fiind post, situatie in care nu o puteam manca noi, si avand nevoie de o modalitate de a ascunde ou in mancarea Mariei, am incercat sa ii fac niste mini-cheesecake.

Aveti nevoie de:
- unul sau doua vase mici pentru copt (noi avem niste ramekin-uri de la Ikea), in functe de cantitatea de leftovers de care dispuneti
- vreo 2 sau 3 biscuiti integrali
- putin unt - cam cat o nuca ar trebui sa fie suficient
- branza - eu am folosit branza de tip Fagaras
- putina smantana, daca aveti
- 1 ou
- optional, stafide

Se fac foarte usor, deci nu va fie frica :)
- se porneste cuptorul la 180 grade
- se pune hartie de copt in vase - mi s-a parut ca merge mai usor asa, se si scot mai bine din forme
- se piseaza biscuitii
- se topeste untul si se toarna pe biscuiti, sa ii umezeasca
- amestecul de biscuiti si unt se pune pe fundul formelor si se apasa bine-bine de tot cu degetele (bine-bine de tot)
- se dau formele cam 10 minute la cuptor, dupa care se pun undeva la racit; cand am facut cheesecake mare, am pus tava cu biscuitele 10 minute la congelator, in loc de cuptor, si a iesit la fel de bun

blat biscuiti

- intr-un vas se amesteca oul cu branza si smantana, eventual cu stafidele si zaharul (daca vreti cu zahar, eu nu am pus)

- dupa ce se raceste cat de cat forma cu biscuitiii se toarna compozitia de branza si se da la cuptor pana se rumeneste frumos la suprafata
- cel mai probabil praji va creste spectaculos si apetisant, dar se va lasa la fel de spectaculos si ceva mai neapetisant - nu va mahniti din cauza asta :)

mini-cheesecake

- se lasa la racit si se da copilului ca atare sau taiata felii, in functie de varsta si marimea manutelor :))

12 October 2012

Dilema: jocul de sortare si rabdarea

Am luat in urma cu ceva timp o cutie sortator de la Antoaneta. La inceput Maria o cara de colo-colo si zdranganea formele in ea, pana s-a plictisit. Am pus-o la pastrare in sertarul patului pana acum o saptamana.

Mariei pare sa ii placa, o cere de fiecare data cand ma vede ca vreau sa deschid sertarul respectiv. Problema e ca, dupa ce incearca sa puna o piesa si nu ii iese, arunca cu ele peste tot si tranteste galeata. Ii inteleg frustrarea si incerc sa ii arat conturul formelor si al gaurilor aferente, sa numaram colturile si sa vedem unde intra fiecare, etc fara rezultat. M-am gandit ca poate nu e momentul pentru genul asta de jucarie, dar o cere si se bucura primele 10 secunde dupa ce o primeste. Nu stiu cum sa pun problema si cum sa o ajut sa depaseasca intr-un fel sau altul frustrarea asta si trantitul cu formele de pereti. Ce ma sfatuiti?

11 October 2012

Paie in scurgator

Am adaptat ideea pe care am vazut-o in casa din camp, pentru ca nu avem sita de genul ala, si ne-a iesit asa ceva:


Am folosit un scurgator pentru tacamuri si paie de la Ikea. Mariei i-a placut tare mult, a bagat paiele si a descoperit ca, daca le apasa mai tare, ele se arcuiesc si sar inapoi. Clar trebuie sa mai luam un borcanel dintr-asta, pentru ca cel de fata, dupa cum se poate observa dupa urmele de calcar, are treaba in bucatarie cu tacamurile :)

Ma gandesc ca poate fi folosit mai tarziu pentru sortat culori - un rand de gauri pentru fiecare culoare - sau pentru numarat - 1 pai in primul rand, 2 in al doilea si tot asa. Acum, daca stau si ma gandesc mai bine, cred ca se pot trece prin el si alte diverse obiecte mici, cum ar fi niste mini-pom poms. Cred ca incercam maine :)

Good cookies, bad cookies

Stiti Good Chef/Bad Chef de pe Paprika? E o emisiune in care un nutritionist vegan-no calories-healthy-oriented si un chef unt-peste-unt-prajit-in-unt-oriented gatesc niste feluri de mancare similare. Eh, cu ceva de genul asta m-am ocupat zilele trecute. Vroiam ceva dulce, dar aveam mari mustrari de constiinta, asa ca m-am indreptat spre o varianta de compromis (credeam eu). Am pornit de la reteta de cookies pentru micul dejun a Amei si am ajuns sa fac doua feluri de cookies.

GOOD COOKIES - pentru Maria si pentru mine

cookies sanatoase

Ingrediente ude:
- 200 g unt de casa (primit de la ai mei)
- o lingura de zahar (citisem ca mierea incalzita e bau-bau, deci nu am pus, si nu m-am invrednicit sa inmoi curmale din timp pentru indulcit nitel prajiturelele, asa ca am pus zahar foarte putin)
- 1 ou
-> se freaca bine-bine pana se topeste zaharul; apoi se incorporeaza

Ingredientele uscate:
- 200g faina (am folosit ceva mai putina, pentru ca am pus doar faina integrala)
- 1/2 plic praf de copt
- 1 lgt scortisoara
- ochiometric, diverse alte mirodenii si bunatati care mi-au picat in mana: goji, germeni de grau, stafide, nuci

Am amestecat bine-bine compozitia asta, apoi am pus pe hartia de copt guguloaie cat o lingurita, cu ceva distanta intre ele, ca se mai lasa la copt. Am dat la cuptorul preincalzit cam 15-20 minute.

Timp in care am pregatit
BAD COOKIES - pentru sot si pentru mine :)

cookies gustoase

Ingrediente ude:
- 200 g unt de la magazin
- 150 g zahar (200g, cat era in reteta originala, tot mi s-a parut cam mult)
- 1 ou
-> se freaca bine-bine pana se topeste zaharul; apoi se incorporeaza

Ingredientele uscate:
- 200g faina (de data asta alba)
- 1/2 plic praf de copt
- 1 lg cacao
- jumate de tableta ce ciocolata, taiata in cubulete mici.

La fel, guguloaie cat o lingurita pe hartia de copt, 15-20 de minute la cuptor.

Cele bune au iesit... sanatoase. Cele "rele" au iesit chiar bune :)) (zahar si ciocolata, nu ai cum sa dai gres :P). Se fac atat de usor incat e de-a dreptul periculos sa te apuci de facut cookies, pentru ca nu te mai opresti. Si marele avantaj e ca se murdareste fix un singur vas.

Ca de obicei, va las cu tips and tricks din rateurile mele:
- cele fara zahar au iesit cam faramicioase, cred ca zaharul le lega cumva. Astea se fac ca un fel de praf (sau ca o faina :)) ), ceea ce nu e tocmai bine daca le plimba Maria prin toata casa. Data viitoare cred ca incerc cu 2 oua, poate se leaga mai bine. Asta daca nu imi dati voi o idee mai buna.
- la prima tura am incins cuptorul cam tare, cred, pentru ca le-am ars pe fund inainte sa fie coapte complet. Acu, asta depinde foarte mult si de cuptorul vostru. Eu le-am pus initial la 4 spre 5 (la cat fac de obicei briosele) si s-au ars. Apoi am facut focul la 3 spre 4 si a doua tura a iesit bine. Niciodata nu mi-a iesit asta cu temperatura cuptorului :)

Voi faceti cookies de obicei? Ce reteta ati incercat?

09 October 2012

Cu copiii in bucatarie

Vi se intampla uneori sa aveti nevoie de 10 minute libere, sa puneti o cratita pe foc sau sa spalati un vas? Nu stiu copiii vostri cum sunt, dar Maria e absolut fascinata de tot ce se intampla in bucatarie si vrea sa fie acolo, in randul 1, cu mana in blide si cu degetele in cutit. Cand era mai mica, o tineam in wrap sau in manduca si imi faceam treaba cu ea la purtator, dar acum e prea mobila si reuseste sa isi bage degetele (de la maini sau de la picioare) unde fierbe oala. Ceea ce nu e chiar bine, asa ca trebuie sa ii dau tot timpul ceva de facut pe langa mine, in bucatarie. E inca prea mica sa o las sa se implice propriu-zis in gatit si nici nu e interesata inca de activitati de sortat, numarat, transferat (sau alte activitati de care sa se ocupe singura, in camera).

Asa ca:
- o rog sa imi dea la mana cartofii din ladita, sa ii curat
- i-am lasat la dispozitie sertarul cu ustensile de lemn, pe care le intinde prin toata casa (dap, am dormit cu spatula in pat acu ceva vreme) - acolo sunt ustensile pe care mai mult le-am spalat decat le-am folosit :))
- "arma secreta" e sita pentru gatit la abur de la Ikea - pana si eu ma joc cu ea, asa-i de frumoasa

- ii dau o laveta sa stearga mobila sau gresia - a facut asta din proprie initiativa, cu ursul fara de care nu se poate, care a devenit intre timp carpa de praf, mop si matura de sters prin curtea bisericii
- scoate din debara borcanele de ceaiuri si mi le aduce sa le mirosim

- baga diverse obiecte mici in gaura bancutei de bucatarie (avem un fel de stepper de plastic, cu doua trepte, care are un fel de gaura pe mijloc de care il apuci, sa il misti de colo-colo)
- ii rastorn in tavita de la scaun o cutie de chibrituri - asta o tine ocupata vreo 20 de minute, pentru ca incearca sa le puna inapoi fara sa deschida cutia
- avem si un mini-sensory bin special pentru bucatarie (unde boabele de grau se aduna mai usor :)) )
- ma gandeam sa incerc si cutia cu malai despre care vorbea Raluca, cred ca i-ar placea Mariei.

Si cam atat...

Voi cum mai tineti picii ocupati cand sunteti in bucatarie?

08 October 2012

Primul nostru sensory bin

E, de fapt, un mini sensory bin, pentru ca am avut destul de putin grau, asa ca am folosit o caserola cam de dimensiunea unei cutii mari de margarina. In ea am pus singurele obiecte mici pe care le aveam la indemana, respectiv doua ratuste, niste fise mici de plastic si cateva mini-pompoms. Cand i-am dat-o prima data Mariei, dupa ce a descoperit obiectele din ea, am vazut ca incerca sa mute graul de colo-colo cu unul din jetoane pe post de lingurita. Asa ca am inclus in sensory bin si o lingurita, pe care Maria o foloseste acum sa transfere graul in gaura pentru pahar de la tavita scaunului de masa (iata, dara, si prima noastra activitate de transfer).

mini sensory bin

Am pregatit in debaraua bucatariei o punga cu activitati pentru Maria, insa nu prea am reusit sa o umplu: momentan am in ea acest mini sensory bin, niste faina pentru viitorul nostru moon sand si cateva cutii de la oua, in care am incercat niste activitati de transfer cu castane, care nu au avut deloc succes momentan. Am constatat, cu ocazia asta, ca nu am in casa jucarele mici - am aruncat tot intr-o faza de de-clutter :P cand inca nu aveam copil. Acum am pus prietenii sa fie cu ochii in 4 dupa maruntisurile care nu le mai folosesc prin casa :))

Mai multe idei de sensory bin gasiti in colectia aferenta la Little Lucky

07 October 2012

Carlige si paie: primul nostru joc de sortare

Am amestecat niste carlige colorate si niste paie de la Ikea. Am pregatit o cutie pentru carlige si un "recipient" pentru paie si ne-am pus pe treaba. La inceput Maria nu a inteles foarte clar ce se intampla, dar s-a prins repejor. Le-am sortat eu de cateva ori, pana a prins ideea, apoi a sortat ea. Prilej cu care a invatat sa zica "pa[i]" si "car[lig]".



Mama cioara e tare fericita :)

06 October 2012

Dilema: cutiile vacuum

Am vazut in catalogul Lidl ca vor avea la oferta saptamana viitoare niste cutii vacuum.

Aveti asa ceva? Le folositi? Isi merita banii?

Multam!

05 October 2012

Primele poze facute de Maria

Postez aici, pentru posteritate, primele poze facute de Maria.
Natura postmoderna cu picior
si
Natura comestibila cu facturi

04 October 2012

Cosul pentru rufe

Pana acum, eram eco-friendly plastic-free cand strangeam rufele de pe sfoara, pentru ca foloseam in acest scop o cutie de scutece, in care impatuream hainele si cu care duceam hainele la dulapurile aferente. Dar, trecand prin Lidl acum cateva saptamani, am decis ca si eco-ul are o limita si am luat un cos adevarat pentru transportat rufele de la masina de spalat in balcon si din balcon in dulap. Au fost 15 RON (parca) extrem de bine cheltuiti. Imi incap in el cam doua masini de rufe, are o forma patratoasa in care rufele impaturite stau muuuuult mai bine decat in ligheanul rotund, are manere solide, merge si la rufe ude, si la rufe uscate si incape perfect pe scara din balcon pe care puneam de obicei intr-un echilibru precar ligheanul rotund plin ochi cu rufe ude.


02 October 2012

Joaca de-a alfabetul

Zilele trecute, am primit de la Lucky un mail super-secret care, daca am fi fost intr-un film, sigur ajungea la mine sub forma de dosar galbui cu stampila rosie "TOP SECRET".

Asadar, mail despre un proiect secret la care se mesterea intens. Mi s-a cerut un A. Bon. Am executat (tot ca in filme, cu ciorapul pe cap :)) ). Apoi B. Am facut si asta. De la C incolo am cam prins ideea si acum, daca tot vorbeam de filme, am ajuns ca in Matrix, numai ca eu vad litere peste tot :))

Proiectul se numeste Alfabetul si, in fiecare zi, veti gasi la Little Lucky un colaj cu o litera, vazuta din perspectiva tuturor mamicilor care au participat.

Litera A
A-ul nostru

A aparut deja litera A. Ma bucur ca mai e mult pana la Z, ca ma distrez teribil cu vanatoarea de litere :)

Dilema girly

Am primit de la o prietena foarte foarte draga un cadou incredibil de parfumat, delicios, delicat, interesant:


- boboci de iasomie
- petale de trandafir
- pastaie de vanilie
- zahar cu lavanda
- cream tartar
- agar-agar (a ratat momentul foto, cred ca era la baita, isi pudra nasul)

Nu sunt niste ingrediente pe care le manuiesc in mod obisnuit, asa ca sunt usor in dilema - nu stiu ce as putea face cu ele sa le pun in valoare. Ma ajutati cu niste idei? O pastaie de vanilie (ca am primit doua) e acum blenduita intr-un borcan cu zahar tos. Dar restul?

Daca ati fi in locul meu (adica semi-catastrofa in bucatarie), la ce le-ati folosi?

01 October 2012

Nu mi-e frica de diversificare


Pentru noi diversificarea a fost un bau-bau inca din momentul in care ne-am dat seama ca Maria nu va manca titi toata viata. Am citit atat de multe despre ce si cum trebuie sa manance un copil pentru a fi sanatos, incat am intrat intr-o panica majora cu privire la diversificare. (Ioooooooi, cum e sa fii parinte pentru prima data. Ori nu dormi ca plange bebe, ori nu dormi ca te macina diversificarea/educatia/rasfatul/luatul in brate/scutecele refolosibile/parabenii/alte bazaconii).

Desi mi se spusese sa ma relaxez, ca nu-i piureul de morcov asa de negru, eram ferm convinsa ca daca nu facem bine treaba asta cu diversificarea, o sa ii distrugem Mariei viata pentru  ca o sa ii dam alimentatia peste cap pentru totdeauna. 

Asa ca ne-am apucat din timp si am sondat terenul: am citit carti, articole de pe net, reviste, caietele de notite ale prietenilor rezidenti la pediatrie si diverse forumuri parintesti, pana ni s-au facut ochii cat cepele si inimile mici-mici pentru ca toate sursele se bateau cap in cap si noi nu stiam ce varianta e mai buna. Asta si pentru ca nu am fost exact pe aceeasi lungime de unda cu pediatrul nostru, care vroia sa incepem diversificarea pe la 2 luni jumate, ca pana la 6 luni Maria sa manance deja carne, ca un om mare :P

Eh, noi ne-am incapatanat sa o tinem pe lapte pana la 6 luni. Pentru mine, personal, a fost cel mai greu pentru ca nu puteam sa inteleg atunci (dupa 6 luni destul de nedormite de alaptare la cerere) de ce nu se poate hrani Maria cu lapte for ever and ever. Mi se spusese atat de des in perioada in care eram la inceput de alaptare ca laptele matern e cea mai buna chestie pentru copil, incat incepusem deja sa cred ca cel mai bine ar fi ca Maria sa manance doar lapte pentru tot restul vietii. Fara E-uri, fara steroizi, fara buga-buga de diversificare, fara gatit inainte si spalat dupa, disponibil la orice ora din zi si din noapte. 

Din fericire, gandurile astea se intamplau de obicei cnxprintre reprizele de alaptat nocturn, iar ziua redeveneam suficient de lucizi incat sa ne dam seama ca bau-bau de diversificare trebe facut. Am inceput cu suc de morcov – pe care Maria l-a lipait mereu cu mare placere, apoi am trecut la mere coapte la abur, care au fost si ele ok. Intre timp, am facut rost de o schema de diversificare de la un medic pediatru in care aveam mare incredere, schema care incepea cu introducerea cerealelor. Atunci ne-am dat seama ca am gresit tot ce facuseram pana in momentul respectiv si ne-am apucat sa ii dam Mariei cereale. Doamne Doamne ne-a dat un copil cuminte si destul de mancacios, asa ca Maria a mancat si cereale, si morcov, si branzica, si fructe si, in cele din urma – cu ceva strambaturi din nas – legume, fara sa isi bata prea mult capul cu modul agitat in care ne comportam noi cand era ora mesei. 


Contrar tuturor asteptarilor, in mod real cea mai dificila parte a diversificarii nu a fost sa o conving pe Maria sa pape ce ii dau si sa fac ca toate avioanele cu lingurita prin aer, ci sa ii pregatesc mancarea. Vroiam sa ii fac totul proaspat, nu ma puteam obisnui cu portiile mici, incepeam sa cred ca nu pot trai fara un set de oale mici-mici in care sa fac mancare doar pentru ea, spalam si ras-spalam tot ce intra in contact cu mancarea ei, nu stiam tot timpul ce sa fac cu mancarea ramasa de la ea (chiar nu imi place sa arunc mancarea). Problema asta am avut-o mai ales cu branza de casa – nu puteam sa pun sa fac branza doar dintr-o cana de lapte (care ajungea numai pe fundul unei oale mici), daca faceam din jumate de litru de lapte era prea multa si nu puteam sa o tin la frigider mai mult de o zi, daca era post nu o puteam termina noi si tot felul de alte batai de cap. Si stiam din popor, de la mamele vrednice ca nu e voie sub nici o forma sa ii dau copilului branza din comert, ca esti o mama rea daca nu ii faci branza acasa. Asa ca ma chinuia constiinta cand ii mai scapam niste branza din supermarket :)

No, pe vremea aia inca mai aveam dubii gen teoria-conspiratiei cu privire la produsele lactate din comert, care mi-au trecut de cand cu vizita la Danone. Si atunci nici nu era branzica Danonino la recipiente mici :) V-am povestit la momentul respectiv ca am primit niste branzica natur Danonino foarte cremoasa si gustoasa, doar cu branza (65%) si iaurt (35%) pe lista de ingrediente, branzica pe care Maria a dat-o gata rapid (trei paharele la o masa, cand ii era foame). Acu’, noi cam depasiseram momentul borcanelului de 50g, dar un bebe cred ca s-ar descurca admirabil cu un paharel mic de branza Danonino, ceea ce v-ar scapa si pe voi de bataile de cap cu privire la pregatirea meselor in portii mici. Si portabile, pe deasupra – cine a umblat in bagaj cu piureuri de fructe stropite cu zeama de lamaie, sa nu se faca maro, stie la ce ma refer :P

Sincer va spun, nu mai tin minte exact ce s-a intamplat mai departe cu diversificarea la noi si cum am mers mai departe, dar, slava Domnului, acum Maria mananca aproape orice ii dam, ocazional si ce nu ii dam (daca se misca suficient de repede) si uneori nimic in afara de titi (cand o dor foarte foarte tare gingiile). Si noi am invatat sa nu ne mai stresam, sa nu o indopam si sa luam lucrurile asa cum sunt.

PS Aceasta postare imi apartine in totalitate si a fost scrisa, asa cum bine ii zice si tagul, la invitatia de a participa la campania de promovare a branzicii natur Danonino.